Cei care nu știu ce însemnă bolund să arunce o privire în DEX. De fapt am să vă spun eu ca să vă scutesc de un click: înseamnă nebun. E destul de ușor de dedus că bolunzenie înseamnă nebunie.
Iar dacă lucrați în IT sau aveți cunoștințe care-s pe val cu ce se întâmplă în lumea tehnologiei inevitabil ați auzit în ultimea perioadă cuvântul magic: Bitcoin! Dacă v-am tradus bolund am să vă traduc și Bitcoin: înseamnă “cum să te îmbogățești rapid, ediția 2018”.
Și de ce am denumit însemnarea așa? În afară de dorința de a inventa un cuvânt nou, fiindcă am auzit recent un coleg de la lucru zicând: “da, am cumpărat ceva Bitcoin, nu mult, de 1000 de euro”. Nu știu alții cum sunt dar mie mi se par cam mult de riscat 1000 de euro investindu-i în ceva atât de volatil ca și criptomonedele. Însă se pare că în ultima vreme mulți au căzut pradă acestei “nebunii”.
Dar stați, nu mă judecați, nu sunt eu anti-criptomonede, ca de obicei încerc să mă mențin undeva la mijloc, ascultând și documentându-mă cu argumentele ambilor părți.
Să le luăm pe rând. În mod evident nu sunt economist, dar am să vă spun de ce cred eu că au valoare:
Primesc ceva valoare din conversia curentului și a hardware-ului care trebuie să fie cumpărat să se poată mina / produce. Mi se șoptește în cască cum că acest argument nu ar fi valid, dar când am început să mă gândesc inițial cam la asta m-a dus pe mine mintea.
Există (mai corect: va exista) o cantitate finită corelată cu cererea, care este momentan foarte mare.
De fapt se bazează pe o înțelegere: societatea se poate înțelege despre un anumit lucru și să-i acorde acelui lucru valoare. Un exemplu ar fi colecționabilele de genul cartonașelor cu jucători de baseball (îmi pare rău dar nu mi-a venit în minte niciun echivalent românesc). Sunt practic niște bucăți de hârtie, îți poți tipări oricând ceva identic sau foarte apropiat, dar oamenii s-au înțeles că ele au valoare și uite așa se vând cu mii de dolari bucata. De fapt nici banii obișnuiți nu sunt departe de conceptul acesta și din câte am citit au fost destui sceptici în momentul adoptării bancnotelor - dar în ziua de azi nu cred că se mai întreabă nimeni de valoarea unei bucăți de hârtie cu Eminescu pe ea.
Pe de altă parte există bule și chestii disruptive. Bulele se întâmplă atunci când din varii motive ceva capătă valoare supraestimată. O chestie disruptivă este ceva care se bagă în cursul normal al lucrurilor și-l “strică” (nu neapărat la modul rău). Un exemplu de serviciu disruptiv al zilelor noastre poate fi Uber - a se vedea cât sunt de supărați taximetriștii pe ei. Ei bine, eu am impresia că Bitcoin-ul este acum o combinație între aceste două fenomene: pentru moment este sus pe val, mult supraevaluat și mai mult ca sigur va cădea dar nu va dispărea, și probabil că pe viitor ne vom obișnui că pe lângă banii propriu ziși îi vom avea și pe cei “virtuali”. Și cu toate că există și vor mai apărea multe criptomonede alternative eu cred că Bitcoin va rămâne mult timp etalonul.
De ce nu-mi place fenomenul? Păi se revoltă geek-ul din mine pentru că a existat o perioadă relativ recent când puteai să-ți faci un PC destul de puternic fără să cheltui o avere fiindcă lumea prefera să dea banii pe telefoane deștepte, tablete sau laptop-uri. Acum din cauza “minerilor” nu prea mai găsești componente performante, mai ales la capitolul plăci video și surse puternice unde suflă vântul prin stocuri. Și chiar dacă ar exista stocuri, din cauza cererii groase prețurile sunt mult prea umflate.
Un alt lucru care mă enervează tare sunt eu. Adică de ce nu m-am băgat când trebuia!? De fapt m-am băgat, dar nu am stat. Nu se înțelege? Să trecem la un mic istoric al lui “Janos și criptomondele”.
Primul contact l-am avut prin 2012 când citind despre Silk Road am aflat că acolo băieții răi plătesc pentru “marfă” cu Bitcoin. Și curios fiind, m-am uitat eu cam cu ce s-ar mânca acest Bitcoin, dar recunosc că nici nu am prea înțeles cum funcționează și nici nu am dat peste un ghid de minat “pentru to(n)ți”. În consecință am lăsat-o baltă până mai spre finalul lui 2014 când mi s-a resuscitat interesul, în acel moment fiind deja disponibile criptomonedele alternative. Eu având pe atunci un server dedicat pentru care plăteam un abonament lunar și care stătea în mare parte nefolosit m-am documentat ce criptmonedă aș poate mina cu procesorul și am găsit Primecoin. Am instalat softul de minat și i-am dat drumul, mai mult să nu stea respectiva mașină degeaba. Prin ceva coincidență și noroc enorm în câteva ore am reușit să minez primul bloc pentru care am primit răsplată un anumit număr de prime coins. Apoi cam în aceași perioadă i-am trimis cuiva o invitație pentru editorul Atom proaspăt lansat și respectivul, fiind foarte generos, mi-a trimis niște Dogecoin (o criptomonedă lansată la mișto) mai mult sau mai puțin în glumă. Atât Primecoin cât și Dogecoin din dotare i-am convertit în Bitcoin și am constatat că aveau ceva valoare. Mi-au ajuns să cumpăr două bundle-uri de la Humble Bundle: primul, niște mese pentru un joc de pinball, pentru care am dat 0.01582433 BTC (atunci $6.01) și al doilea, niște benzi desenate cu Archie pentru 0.0287556 BTC (atunci $6.20). Mi-a mai rămas ceva mărunțis care i-am ținut în portmoneul virtual, mărunțiș care valorează acum peste 60 de lei. Iar valoarea sumei inițiale care am deținut-o (0.04639 BTC) ar fi acum pe la 340 de Euro… Binențeles că îmi smulg părul din cap de ce i-am cheltuit atunci, dar asta e.
De aici trag concluzia că poate percepția mea e complet eronată și poate fi super greșit tot ceea ce ați citit mai sus. De fapt nevastă-mea a zis a zis că noi cam repetăm greșelile părinților noștri și a dat ca asemănare Caritasul… Știu că nu se poate compara Caritasul cu Bitcoin, dar asemănarea este că nici părinții nu s-au băgat când trebuia ci doar la final, când binențeles că au pierdut banii.
Cam atât despre smulsul părului (care nu-l am) din cap. Planuri mărețe de viitor:
Minez și acum, Monero, o moneda destul de controversată din cauza minerului JavaScript denumit Coinhive care se poate instala pe un site și care profită de puterea de calcul a vizitatorilor. În mare parte din timp fără știrea lor… Nu recurg la așa ceva, minez tot așa, pe serverul închiriat și câteodata îi mai dau un bobârnac cu calculatorul de acasă, mult mai puternic, dar care nu vreau să-l storc de vlagă minând cu el. Îndată ce voi mina cantitatea minimă și îmi voi primi cei 0.3 Monero îi voi transforma în Bitcoin care îi voi ține până la următoarea bulă. Că nu prea sunt eu genul care să stea toata ziua cu ochii în graficele burselor cripto, mai bine scriu articole de mare valoare ca acesta.
Vă voi lăsă parafrazând o vorbă înțeleaptă din popor: vom trăi și vom mina.
Poză din antet a fost luată de pe Flickr. Că eu nu am fost în stare să fac o poză asemănătoare tot weekend-ul și azi deja mă ardea lumânarea pe deget să public articolul că la cum pică Bitcoin devenea din ce în ce mai irelevant cu trecerea fiecărei zile…
Când am publicat însemnarea cu pozele aeriene din Baia Sprie mi-am promis că voi reveni să le refac și în varianta cu zăpadă. Așa că astăzi iar mi-am prelungit pauza de masă, iar am ușchit-o la Baia Sprie și iar am zburat cu drona. De data asta nu mi-am mai stabilit baza în curte ci am urcat cu mașina cât am putut apoi aproape că am alergat până la lac de unde am decolat și am zburat mult mai relaxat având timp să încadrez mai bine pozele și filmările.
Rezultate:
Această primă poză am ales-o la sugestia Ioanei căci în colțul stânga sus vede turnul combinatului din Baia Mare care dă un context peisajului, nu mai e un lac oarecare, ci e lacul acela de lângă Baia Mare. În poză se mai văd câteva locuri de care mă leagă amintiri dragi: gura de aerisire a minei unde asistam la meciuri epice de tuberman, ruinele cetății (de fapt ale unei anexe de mină) unde s-au tras niște chefuri, câmpia unde am început să mă dau cu snowboard-ul și unde mergeam la tradiționalul grătar de 1 mai…
Două poze făcute la sugestia mai multor persoane în stil top-down, adică cu camera îndreptată drept în jos. În ambele e vizibil János și ghiozdanul lui într-un colț al lacului.
Și acum partea multimedia (acei doi inși care mă citiți prin feed, merită să dați click!):
Un survol lejer al lacului tot cu camera îndreptată în jos.
Și în final ceea pentru ce m-am dus de fapt, o panoramă interactivă:
Voi pune modestia la o parte și voi spune că sunt încântat de cum a ieșit. Vă recomand să vă uitați drept în jos. :-)
Din păcate prima baterie mi-am consumat-o cu poze, încadrări și zburat hai-hui iar a doua cu panorama așa că nu am mai putut reface poza cu orașul în straie de iarnă. Dar mereu există o data viitoare. (Sper să țină și zăpada.)
After transitioning my blog to Jekyll my next goal was to have the site built and deployed via an external service which is automatically triggered by pushing to a certain GitHub branch (in my case master).
I achieved this a few years ago by using DeployBot but their free plan only supports the deployment of one site and it wasn’t ideal anyway because I had to run the build on my end, so I started researching how can this be done with one of the continuous integration services out there which support unlimited open source builds.
While searching around I found plenty of articles dealing with deploying to GitHub pages (this looks to be the most popular scenario) but only a handful about deploying to your own server. This motivated me to document my solution, so that if I happen to change the hosting I don’t have to figure out everything again and maybe also help others who stumble upon this article.
I choose Travis as the CI service because I’ve used it for jekyll_asset_pipeline and some other open source side projects I’m working on.
Build
Building a piece of software usually consists of the build part itself followed by automated testing. The actual build part in Jekyll’s case is straight forward, the command is even called jekyll build, but I was wondering about the second part: as opposed to an application what can you test on a static site? The answer came as html-proofer which checks your site’s HTML files for the correctness of local and outbound links, image references, the presence of alt tags on the images, etc.
Continuous integration of a Jekyll site with Travis is documented on the official site so I will only describe what I changed.
I decided to run html-proofer through rake instead of a stand alone command so I could add configuration more easily. My Rakefile looks like this:
require 'html-proofer'
task :test do
options = {
disable_external: true,
url_ignore: [
'/feed/'
]
}
HTMLProofer.check_directory("./_site/", options).run
end
I disabled the checking of external links because this blog has some ancient content with links that died a long time ago. The /feed/ directory is redirected from the vhost config so I set that to be ignored.
Try it out by running rake test (after running jekyll build of course). Does it pass? Great! It doesn’t? Get editing!
At this point my .travis.yml read:
language: ruby
rvm:
- 2.4
env:
global:
- NOKOGIRI_USE_SYSTEM_LIBRARIES=true # speeds up installation of html-proofer
branches:
only:
- master
script:
- bundle exec jekyll build
- bundle exec rake test
I’d say it’s pretty self explanatory. The one line that isn’t comes with a comment.
Don’t forget to add rake and html-proofer to your Gemfile to be able to run the build on Travis. Also don’t forget to add vendor to your exclude: list in Jekyll’s _config.yml or else all hell will break loose. I warned you.
After pushing to the master branch on GitHub the project should successfully build on Travis.
Deploy
On to the deploy part which is based on this article.
In this step we’ll be deploying the _site directory which we generated during the previous step to our hosting server through a secure SSH connection. To be able to do this we’ll need to generate an RSA key pair, add the public key as trusted to our hosting server and give Travis the private key. Wait, what? But how do we protect it from the public eye? Never fear, Travis provides us with the means to encrypt it, by using the travis utility which has to be installed to the local machine by running gem install travis.
Let’s get to work!
First of all it is recommended to create a separate deploy user on the hosting server and set the directory which the site is served from to be writable by this user. Then generate the RSA keypair by running the following command in the project’s directory on the local machine:
This results in deploy_rsa and deploy_rsa.pub, the private and public keys respectively. Whatever you do, don’t check these into your site’s git repository and don’t build your site while they’re sitting there. We’ll delete them soon.
Now encrypt the private key:
$ travis encrypt-file deploy_rsa --add
If this is the first time you’re running the travis utility you will get:
not logged in - try running travis login --org
Which should be done in order to associate the Travis build with this directory and make our life easier in the future.
But what happened? The utility created a deploy_rsa.enc (an encrypted version of the private key), with a decryption key that it stored as an environment variable on Travis and also added some lines to the .travis.yml file which will decrypt the private key file during the build.
Now add the public key to the list of accepted keys on the hosting server:
This ensures that before the deploy is done the private key is decrypted and loaded into memory.
What’s left to do is the deployment itself. This will be done with rsync and we want to keep the deployment host, user and directory secret because we don’t want script kiddies sniffing around our hosting server now, do we?
Run these on the local machine in the project directory:
These will add three lines starting with - secure to the env.global: section of .travis.yml. Add the following to the before_deploy: section of the same file:
skip_cleanup ensures that the result of the build is not deleted before we transfer it. --delete-after’s effect is that it will clean the directory on the hosting server before uploading the freshly built site so that there are no left overs or forgotten files.
The final version of my .travis.yml file looks something like this:
And with this we’re done! Push to the master branch on GitHub and sit back and relax while your site is automagically deployed by Jenkins. Well, possibly it won’t happen on the first try, but hey, once it does I guarantee an overwhelming feeling of satisfaction for the nerd inside you.
As an additional note, when I’m proof reading my site and making small changes to many files by multiple commits through the GitHub web interface I usually add [ci skip] to the commit messages so that I don’t overwhelm Travis. They’re giving me something for free and I tend to respect that by not abusing their service.
După atâția ani de MP3 și muzică digitală, anul trecut m-a prins și pe mine fascinația sculelor audio “vintage” și printre altele mi-am luat un casetofon deck Technics la un preț incredibil față de cât costa pe vremea adolescenței mele când un asemenea aparat aparținea de domeniul viselor.
Tot scotocind prin vechea mea cameră din Baia Sprie după casete mi-am găsit și organizatorul de casete murdar și foarte prăfuit că zăcea nefolosit de vreo 15 ani. Așa că l-am adus la Baia Mare să-l spăl în mașina de spălat vase…
Spălătura s-a întâmplat, dar după câte se vede în poza de mai sus nu a avut tocmai efectul scontat și apoi o vreme rack-ul a așteptat pe hol să fie dus înapoi. Într-o dupămasă l-am găsit căzut pe jos cu piesa de legătură ruptă (în poză apare deja lipită).
Când să-l montez la loc am întrezărit ceva ce părea a fi o hârtie împăturită în spațiul gol din interior…
Erau de fapt două hârtii împăturite.
După ce le-am despăturit mi-am dat seama că erau coperți pentru două casete cu selecții înregistrate de mine.
Menționez aici că grafica de pe această copertă a fost rezultatul încercării mele de atunci de a desena ceva cu elemente abstracte similar cu ce văzusem pe casetele poloneze semi-pirat de atunci.
Vara lui 1994 a însemnat pentru mine vacanța dintre școala generală și liceu, respectiv pregătirea pentru admitere. Fiind un procrastinator profesionist de la o vârstă fragedă, am așa o vagă presupunere că am înregistrat casetele și am desenat coperțile în perioada când trebuia de fapt să învăț pentru admitere.
Deduc din lista de piese că eram fascinat de euro dance, probabil de la finalul clasei a VIII-a (sau a opta, să nu par academician) când, clasa noastră ca să fie mai cu moț a organizat nu mai puțin de trei(!) serate de adio. Serate la care acesta a fost genul de muzică dominant.
Îmi mai amintesc că nu prea îmi permiteam să-mi cumpăr casetele cu selecții poloneze, dar aveam o colegă care își lua săptămânal ce mai apărea nou la băieții care veneau la taraba de la piață. Eu probabil împrumutasem de la cineva câteva casete și mi-am ales de pe ele ce-mi placea.
Aceasta a fost epoca când informațiile muzicale mi le luam din Ecran Magazin (o variantă autohtonă mai ieftină pentru revistele Bravo și Popcorn) și de la emisiunea de dedicații muzicale prezentată de Delia și DJ Zsolt care rula în fiecare seară la Cinemar Baia Mare.
Dar să vedem ce muzică era pe aceste casete? Pe verso-ul coperții artistice prezentate mai sus (pe care am menționat și că e volumul 1) găsim prima listă de piese:
Billy Joel - The River Of Dreams // Îmi amintesc că stăteam pe gânduri dacă s-o înregistrez sau nu că nu prea îmi plăcea. Cu urechile de acum consider că e una dintre cele mai OK muzici listate aici.
Loft - Hold On // Ca și Capella mai sus, o piesă euro dance destul de cunoscută.
2 Unlimited - Faces // A trebuit s-o reascult să-mi amintesc ceva de ea. Ce versuri descriptive.
Madonna - Rain // Vai, cât de mult mi-a plăcut asta. Am ascultat-o de jde ori și știu că odată am dat volumul atât de tare încât mi s-a încălzit amplificatorul Electronica 3220 de mirosea. Chiar și acum zic că e OK.
DJ Bobo - Take Control // Tot o piesă clasică euro dance, doar că nu prea îmi plăcea DJ Bobo. Și atunci de ce am înregistrat-o?
Side B
Salt N’ Pepa - Watta Man // De fapt “Whatta Man feat. En Vogue”. Ce? Salt ‘N’ Pepa mai au și alte piese în afară de “Push It?” Glumesc, de asta chiar îmi amintesc cu refren cu tot.
Maxx - No More // Euro dance tot după rețeta care s-a dovedit atât de succes în acei ani. Îmi aminteam de refren.
Magic Affair - Omen III // “Do what you want but don’t forget the omen.” Din nou, am reușit să citez în mare refrenul chiar înainte să re-ascult.
Take That - Babe // Wow, boybands. Nu știu de ce am înregistrat-o.
Doop - Doop // Asta mi-a plăcut cu toate că era super copilăroasă și mă amuza idea că dacă întorceai invers “doop” se citea la fel. Chiar mi-a influențat niște alegeri de pseudonime pe web.
Prince Ital Joe featuring Marky Mark - United // Știu că am citit relativ recent pe Wikipedia că Prince Ital Joe a murit în 2001 și mai știu că m-am amuzat copios când am citit un comentariu pe YouTube la această piesă sau alta cu Marky Mark (cunoscut în ziua de azi ca actorul Mark Wahlberg) care zicea ceva de genul: “this was back when Mark Wahlberg was a real ni**a”.
Haddaway - Life (Mix) // Nu prea mai știu nimic despre piesă doar că e o altă piesă de-a lui Haddaway, căntărețul cu “What Is Love” care o știe toată lumea din scena cu Jim Carrey.
Joshua Kadison - Jesse // De fapt “Jessie”. O baladă a cărei refren o mai știam aproximativ. Știu că atunci eram suprasaturat de piesă, dar acum chiar am ascultat-o cu plăcere.
Roxette - Sleeping In My Car // Asta iarăși nu știu de ce am mai înregistrat-o și pe caseta cu selecții, că oricum eram fan înrăit Roxette și sigur o aveam deja pe albumul Crash, Boom, Bang. Poate era o încercare de-a mea de a promova Roxette pentru audiența casetei cu selecții, care eram tot eu.
Ace Of Base - The Sign // Anii ăștia au fost anii Ace Of Base. Din fericire au trecut. Nu am fost un mare fan.
Loft - Summer, Summer, Summer // A trebuit să-i dau play să-mi amintesc de ea. Nu am rezistat s-o ascult mai mult de 20 de secunde…
D:Ream - Another Night Another Dream // Nu știu cine a greșit aici, eu sau cei care au tipărit inserturile pentru casetele poloneze de pe care am copiat titlul pieselor, în orice caz e vorba de The Real McCoy nu D:Ream. Tot o piesa euro dance foarte cunoscută.
Reel To Real - I Like To Move It // Scris de fapt Reel 2 Real. Asta o cam cunoaște toată lumea, dacă nu de altundeva atunci din desenul animat Madagascar.
Având în vedere de câte ori m-am întrebat mai sus de ce am înregistrat câte o piesă tind să cred că speram să mai dau unora caseta să aprecieze gusturile și abilitățile mele fine de selecție. Sau, judecând după frecvența de balade (numite pe atunci “bluzuri”), speram s-o duc la seratele care credeam că vor urma și la liceu. La mult timp după acest moment am aflat de conceptul de mixtape, care era varianta anglofonă a ceea ce am făcut eu.
Casetele binențeles că nu au supraviețuit, cel puțin nu cu conținutul acesta și dacă aveți impresia că sunt un fan euro dance greșiți, piesele mi se par acum cel mult puerile. Dar au fost potrivite pentru acea vreme și din prisma nostalgiei a fost, ăăă, plăcut să le reascult. Majoritatea.
Probabil că nu voi primi multe puncte de coolness și / sau hipsterism în urma acestei însemnări, eram mult mai câștigat dacă era ceva rock pe casete. În apărarea mea fie spus aveam pe atunci (și mai am) casete cu muzica electronică de o calitate mai bună: Vangelis, Jarre, Electric Light Orchestra, etc. De asemenea era mai fain dacă gaseam ceva capsula de acest gen din liceu când eram deja fan Dream Theater și alte formații de care să nu-mi fie rușine. De fapt făcusem și în liceu ceva asemănător, într-o zi în loc să-mi fac temele am copiat textele și creditele albumului Mandylion de la The Gathering. Poate voi reveni cu o poză că parcă am dat și peste acea hârtie când m-am uitat peste casete.
În încheiere vreau să spun că nu știu când am pus hârtiile alea acolo, probabil cu ocazia unei curațenii sau a unei aranjări a casetelor, dar acum le-am pus înapoi exact cum le-am găsit. Dacă au supraviețuit 24 de ani plus o spălătură nu văd de ce nu ar mai rezista… :)
În timp ce schimbam motorul blogului și mai reciteam însemnări aleatorii mă gândeam că s-au cam dus zilele când făceam premiera la ceva aici pe blog. În exemplul de față am pus aceste poze peste tot (Instagram, Facebook, Flickr) mai puțin aici. Dar mi-e cumva dor să fac asta și să pun și povestioarele aferente.
Așadar, pozele fiind puse, iată povestea:
Am fugit în pauza de masă a ultimei zile de lucru din an (29 decembrie 2017) la Baia Sprie, am ieșit în curtea casei părintești și am făcut kilometraj la dronă, adică am zburat până la Lacul Albastru, am făcut prima poză din această însemnare iar apoi am revenit cu ea aproximativ deasupra locului de decolare și am făcut a doua. Binențeles că am făcut mai multe poze din diferite unghiuri și am vrut să pun ceva exclusiv pe blog, dar cele de mai sus sunt cele mai reușite din set, și nici așa nu sunt pe deplin mulțumit de cea cu lacul, putea fi încadrată mult mai bine. Dar e destul de greu să încadrezi poze când drona de mărimea unui telefon mobil e la 700 de metri distanță și 250 de metri diferență de altitudine față de tine și un ochi îți stă obsesiv pe bara de baterie.
Ar mai fi de menționat cât de mult diferă workflow-ul cu poze față de cel de odinioară când făceam pozele, le descărcam de pe card când ajungeam acasă, eventual le mai editam puțin și apoi le publicam. Acuma le-am descărcat din dronă pe mobil prin WiFi, le-am editat în Lightroom-ul de pe Android, mi le-am trimis pe mail, creat versiunile redimensionate în Gimp pe Linux (am mai zis că o să-mi fie dor de media manager-ul din Wordpress) și le-am încărcat manual.
Și dacă tot suntem la povești, au trecut trei ani și puțin de la prima însemnare legată de dronă în care am promis că voi reveni cu mai multe detalii despre acest hobby și cu toate că am pus de atunci douăarticole în care mă lăudam cu filmări reușite, încă nu am apucat să public articolul cuprinzător plănuit. Sper să mă țină noul val de motivație și inspirație și să vadă lumina zilei în curând.
