Alergarea din perspectiva unui începător

Pantofii mei de alergat Nike Wildhorse 4

Da, m-am apucat de alergat.

Nu știu exact cum să încep așa că voi începe cu motivația: m-am cam delăsat în iarnă și cum mă simțeam foarte îmbâcsit și fără energie mă gândeam să mă re-apuc anul acesta de mișcare. Am căutat o alternativă la bicicletă căci după cum probabil știți sunt un părinte ocupat și nu mai am timp de ieșiri care durează cu orele. De fapt găsisem alternativa în 2014 când am alergat de câteva ori, dar nu prea îmi mai amintesc exact nici de ce m-am apucat (probabil din curiozitate) și nici de ce am renunțat. Știu doar că îmi luasem un ceas pentru alergare de la Garmin pe care l-am dus cu mine la Cluj în delegație și acolo am făcut primele alergări în părculețul Iuliu Prodan aflat în imediata apropiere a apartamentului în care eram cazat.

Sincer să spun încă nu a ajuns să mă sperie cântarul căci am o constituție destul de subțirică, doar că, având o muncă sedentară de birou tot ce se depune se depune pe burta care arată… rău. Ziceam că îmi luasem un ceas Garmin. Ei bine, i s-a rupt cureaua anul trecut și cândva prin martie anul curent i-am montat noua curea comandată de pe Aliexpress, moment din care am reînceput să port ceasul.

După multe insistențe din partea unui coleg de la muncă, am ieșit la o primă alergare într-o dimineață de duminică la final de aprilie. Apoi la început de mai am dat târcoale pădurilor din periferia Băii Sprii și am fost mirat de cât de rapid am parcurs locurile cunoscute semi-alergând. Au rezultat imediat planuri mari de alergat pe poteci și am început să-mi caut pantofi de trail running cât mai bine amortizați (vedeți mai jos motivul). După o scurtă cercetare m-am fixat pe La Sportiva Akasha și a urmat o întreagă saga de probat / cerut număr mai mare / probat iar / cerut iar număr mai mare cu care probabil am disperat-o pe amica de la magazinul local de articole pentru montaniarzi, dar ce să-i faci, am degetul mare de la picior drept mai special, atingeam cu unghia tavanul pantofului și era super incomod. Până la urma nu am luat La Sportiva ci am întrebat pe Reddit de alternative, am mers și am probat mai multe mărci în Intersport și în final am comandat aproximativ orbește de pe Internet o pereche de Nike Wildhorse 4 care s-au dovedit a-mi fi buni. Până atunci am alergat cu perechea de Puma care mi-i luasem prin 2014.

Am ușoare probleme la genunchiul drept, l-am verificat la doctor și aparent e totul OK dar tot mă incomodează când îl țin îndoit - adică aproape toată ziua cât stau la serviciu pe scaun. Eu cred că mi l-am stricat cu mulți ani de dat pe snowboard într-o poziție incorectă și cu echipament uzat, dar din păcate nu mai pot da timpul înapoi să repar greșeala. Dar pot și trebuie să-mi dozez efortul dacă nu vreau să-mi fie agonizantă recuperarea.

Am alergat la început intervale (ceea ce înseamnă câteva minute de alergare efectivă urmate de câteva minute de pas mai mult sau mai puțin alert) și apoi dintr-un punct am încercat să alerg fără să mai revin la pas. Întâi mi-au ieșit 3 kilometri, apoi 4 și apoi am făcut pasul cel mare la cei 5 km “standard” care, sincer să fiu, deocamdată îi resimt destul de bine și mai am de “lucrat” până să devin comfortabil cu această distanță și să încerc s-o cresc din nou.

Calendarul animat al alergărilor mele

Și uite așa m-am trezit că am alergat cu sfințenie în fiecare luni, miercuri și vineri pe tot parcursul lunii iunie. Am realizat destul de rapid că-mi place să alerg minimalist, adică fără să duc cu mine telefonul sau alte zorzoane. Dacă alerg pe pista sintetică din parc îmi lipsește câteodată muzica care ar ajuta la a-mi păcăli creierul să nu mai fie atent la cât mai am de tras. Dar momentan alerg doar cu ceasul, câteodata cureaua de ritm cardiac și cheile de la mașină în buzunarul din spate al pantalonilor (legate fedeleș cu gume de păr să nu zdrăngăne).

Recent am făcut și upgrade la ceas la un Garmin Forerunner 235, ceea ce nu a fost neapărat necesar dar la mine un gadget nou mai adaugă la motivație. Ăsta are deja senzor de ritm cardiac integrat, nu mai e neapărat necesar să iau cureaua anterior menționată cu mine, un ecran mai mare și mai ușor de citit când mi-s ochii cețoși de la efort, precizie mai bună, sincronizare prin Bluetooth și mai multe alte facilități care încă nu le-am descoperit pe deplin. Am citit mai de mult un review sau comentariu în care Forerunner 15 (ceasul anterior) a fost numit “plastic landfill” dar eu zic că m-a servit excelent și sper să-l servească la fel de bine și pe următorul proprietar. Cât despre ceasul curent, cu puțină grijă, prevăd că mă va ține mult și bine…

Ar mai trebui să ating aici subiectul controversat al publicării activităților pe Strava că sunt unii care au zis că Strava și aplicațiile asemănătoare au omorât partea distractivă a sporturilor. Ei bine, în primul rând, eu nu alerg să mă distrez, alerg să mă simt bine după aia și îmi place: 1. să am un jurnal al activităților 2. să pot să-mi urmăresc eventuala îmbunătățire a performanțelor. Binențeles că e inevitabil să mă compar cu alții, dar țin mereu minte că eu de abia am început. Poate că la bicicletă scade factorul de distracție dacă tu mergi cu planul de a te da lejer și cineva din gașcă trage tare să obțină recorduri personale dar alergarea din câte am văzut până acum e o activitate destul de solitară… Nu cred că supăr pe nimeni dacă atunci când mă duc singur decid să trag mai tare.

Pentru încheiere iată o anecdotă legată de János și relația lui cu sporturile de enduranță: în școala generală și liceu nu eram cunoscut ca un mare sportiv, din contră, sprinturile îmi ieșeau catastrofal, la fotbal nu participam aproape niciodată că mă împiedicam în propriile picioare, la baschet îmi dădea mingea în cap… De plictiseală cândva în clasa a XI-a sau a XII-a am tot mers cu bicicleta până am reușit să fac de 2 ori Gutinul, adică din Baia Sprie pe ceea ce numim serpentine, până la Hanul Pintea. Menționez că nu aveam bicicletă cu viteze ci doar un Pegas simplu pentru adulți care era pe-deasupra și pentru dame. A urmat alergarea de rezistență și țin minte că mi-am zis s-o iau încet să nu obosesc căci în anii anteriori a fost o agonie respectiva probă. Și alergând eu așa lejer m-am trezit cu o jumate de lungime teren în avans față de restul și am câștigat detașat spre mirarea colegilor, a profesorului de educație fizică și mai ales a mea. :-)

Posted in: cronică, sport, alergare.

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2018/2018-07-12-alergarea-din-perspectiva-unui-incepator.markdown.