Alergarea din perspectiva unui începător - 2 luni mai târziu

După ce am publicat articolul precedent mi-am dat seama că am uitat câteva idei pe care le-am trecut apoi într-o ciornă și pe parcurs am mai tot scris de experiențe noi de s-a adunat material de un articol nou. Apoi am participat și la primul concurs de alergare despre care m-am simțit obligat să scriu și mi-am dat seama că iese prea lung articolul așa că l-am spart în două. Acesta este prima parte iar despre concurs puteți citi în a doua parte.

La Lacul Albastru cu bidonul de apă Salomon

Cu toate că m-am dat mulți ani cu bicicleta (și mă dau în continuare) până acuma nu prea mi-am dat seama de importanța alimentației - bicicleta fiind se pare mai “permisivă” din acest punct de vedere. Pe la începutul verii am făcut greșeala să merg la alergat cu o pizza mancată cu 4 ore înainte și am simțit de parcă aveam o cărămidă în stomac. M-a durut și apendicele pe parcursul acelei ieșiri dar mi-am învățat lecția, de atunci merg la mișcare de obicei dimineața cu maxim o bucată de pită în mine sau dacă se nimerește să cadă pe dupămasa fuga, la prânz mănânc o salată sau ceva cât se poate de lejer.

Primii 100 de km pe acest an i-am sărbătorit ascultând muzică în timpul alergării “aniversare” dar mi-am dat seama ca nu prea se împacă fugitul cu muzica că-mi strica ritmul (cumva instinctiv încerc să-mi sincronizez pașii pe ritmul muzicii), nu-mi aud respirația, etc. Încă nu am avut ocazia dar voi încerca să ascult ceea ce mi-au recomandat mai mulți, și anume podcast-uri, măcar mă mai cultiv și vorbăria nu-mi deranjează ritmul ba poate chiar reușesc să-mi distrag creierul să nu se gândească la cât mai am. De asemenea cu ocazia unei alergări sociale mai recente a pus un prieten drum’n’bass pe difuzorul telefonului și am realizat că merge de minune, acest stil de muzică având 160 - 180 BPM adică tocmai cam câți pași fac eu pe minut. Voi da o șansă și dnb-ului, curând. A da, și între timp am făcut 200 de km, dar fără prea mare tam-tam.

Aparent am slăbit 5 kilograme, ceea ce mi se pare ușor de domeniul științifico fantasticului, că nu prea se observă vizual. Mă tem să nu fie ceva eroare de măsurătoare la mijloc și de asemenea mă tem că dacă mă las mă voi îngrășa. Așa că mă gândesc să-mi iau o bandă de alergat să pot continua tradiția și în zilele mohorâte de toamnă / iarnă. Nu prea știu unde dracu’ o voi pune…

În concediul de vară petrecut pe acasă am alergat printre altele un traseu de 7 km și altul de 10 și am descoperit că după ce trec de vreo 6 km intru într-un soi de stare zen și nu prea mai simt oboseala atâta timp cât mă țin picioarele. Totuși traseul de 7 km l-am întrerupt pentru că eram pe asfalt de mult timp și știu din experiențe anterioare că după mai mult timp petrecut pe asfalt mă dor picioarele de parcă ar fi dat cineva cu ciocanul peste ele. Una dintre cele mai frumoase alergări de până acuma a fost cea de 10 km și culmea că motivația a venit tocmai de la controversata Strava. Știu, veți zice că-s tâmpit că mă motivează Strava dar m-am înscris la challenge-ul lunar de cățărare - care presupune să ai un total de 2500 m de diferență pozitivă de nivel. Și cum am văzut spre sfârșitul lunii că m-am apropiat foarte tare să realizez target-ul am tot planificat eu pe Komoot să-mi iasă la ultima alergare din lună și să stau cât mai mult pe potecă și cât mai puțin pe asfalt. Am avut câteva variante de trasee în minte dar până la urmă tot din mers m-am hotărât pe unde să mă duc. A fost greu și cu toate că m-am abținut pe prima porțiune nu am reușit să alerg pe a doua urcare în totalitate - dar a fost frumos, foarte frumos, chiar dacă am zăcut epuizat două zile după aia.

Mai sus aveți video, sau cum îi spunem mai nou “relivul”, cu prima alergare de 10 kilometri pe poteci. Știu că i-am dat drumul să creeze video imediat după ce am terminat de alergat și de emoție am uitat să-i modific numele și astfel a rămas “Morning Run”.

Alergând cu un bun prieten din Baia Sprie pe Árok s-a ivit întrebarea de ce nu am făcut noi asta când aveam 20 și ceva de ani? Că locurile și traseele erau dintotdeauna acolo, gata de a fi alergate. Ne-am răspuns rapid la întrebare că noi pe vremea aia eram prea ocupați să ne îmbătăm în fiecare weekend și să ne pierdem vremea jucându-ne jocuri pe calculator. Au trebuit să treacă 20 de ani să ne dam seama că trebuie să facem ceva și pentru sănătate. De asemenea, din punctul meu de vedere și nu numai, un rol important îl au în ziua de astăzi diferitele dispozitive de tracking de la telefoane până la ceasuri și posibilitatea ulterioară de a împărtăși cu Internetul mărețele realizări. Pentru mulți e o motivație în plus sau motivația necesară și suficientă. Când aveam 20 de ani puteam eventual să măsurăm cu cronometrul dar în afară de cazul în care mergeam împreună la alergat nu aveam nicio garanție că într-adevăr cineva a făcut respectivul timp. Și la câți gogonatori profesioniști am avut pe stradă… :-D

A da, și dacă în prima însemnare spuneam că alergarea nu este pentru mine o activitate socială iată-mă acum cu ultimele 10 ieșiri făcute toate în gașcă mai mare sau mai mică. Fiind la început certitudinile se schimbă rapid. :-)

Posted in: cronică, sport, alergare.

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2018/2018-09-03-alergarea-din-perspectiva-unui-incepator-2-luni-mai-tarziu.markdown.