Viral!

Se pare că am dat lovitura și am reușit să creez un video într-atât de plăcut încât a devenit viral.

Ce să mă fac?

  • Mă retrag în plină glorie, că de aici pot doar decădea;
  • O dau pe politică pe pagina mea, explicând lumii cu cine să voteze;
  • Prind curaj să mai fac ceva filmări prin oraș, că idei am și s-ar putea să iasă ceva la fel, sau poate chiar mai plăcut;
  • Modific descrierea, da-de prind ceva job-uri de fotografie / filmare aeriană.

Lăsând gluma la o parte următorul pas va fi probabil o combinație între opțiunile 3 și 4.

Amuzant e faptul că am stat cu înregistrarea o bună bucată de vreme (din 1 până în 24 octombrie) până să mă hotărăsc s-o fac publică. Motivul a fost vremea nasoală. Mai precis, toamna aceasta am avut în Baia Mare o vreme destul de închisă cu multă ploaie și majoritatea zilelor înorate, și eu am devenit din ce în ce mai nerăbdător să ies la un zbor. Vinerea trecută, când a revenit într-un final soarele am fugit în pauza de masă în Parcul Tineretului să trag câteva ture cu quadcopterul mic. Entuziasmat fiind că în sfârșit mi-am luat “doza de dronă”, am ales o bucată mai alertă din filmare, am adăugat muzică pe măsură și am pus clipulețul pe Facebook. Cum feedback-ul a fost unul bun, mi-am amintit și de filmarea pe care o vedeți mai sus, care la momentul când am tras-o (într-o joi, tot într-o pauză de masă) nu mi s-a părut cine știe ce, fiind una dintre primele teste cu nou instalatul stabilizator pe trei axe, dar la revizionare mi s-a părut chiar plăcută. Așa că am ales o piesă din directorul de muzică gratuită, am umblat puțin la contrast / luminozitate, am pleznit watermark-ul și ca un experiment am încărcat de data aceasta rezultatul și pe Facebook. Rezultatul?

Video Viral

După două zile video a ajuns la 73 de mii de oameni, a fost distribuit de aproape 700 de ori și are 2650 de like-uri în total. Nu știu care e echivalentul pentru expresia englezească “mind blown”… Probabil cifrele nu sunt mare lucru din perspectiva unor jucători serioși pe piața online, dar mie, lui Neica Nimeni mi se par incredibile. Incredibile și foarte încurajatoare!

Ne vedem cu ocazia următorului video! :)

Weekend epic la Borșa

Aveți mai sus pe departe cel mai reușit clip de-al meu până la momentul actual. Se merită vizionat full screen în HD (dacă aveți opțiunea de 1080p50 alegeți-o cu încredere!).

În rolurile principale Ioana (cunoscută și ca nevastă-mea) și Sandra (o prietenă). Muzica: Dystopia de Per Kiilstofte.

Și acum, așa cum v-am obișnuit, o povestioară!

După ce am văzut că ar fi șanse să ningă în weekend ne-am hotarât săptămâna trecută să mergem la Borșa cu niște prieteni în speranța că poate prindem zăpada powder. Eu am devenit foarte entuziasmat și din cauză că îmi place zăpada bună și și de la gândul că îmi voi scoate drona la plimbare. Mai ales că era în plan ca într-una dintre zile să mergem să ne dăm “în libertate” (offpiste) pe un deal din apropierea pasului Prislop - loc care ni l-au aratat băieții de la XNS acum un an și ceva. Ulterior zăpada anunțată pe weekend s-a transformat în vreme însorită dar planul a rămas în picioare așa că vineri seara ne-am împachetat toate cele necesare în mașină și ne-am pornit pe drumul la care eu mă gândesc ca la un sandwich: rahat (porțiunea Baia Mare - Sighet peste Gutin), Austria (“autostrada” Sighet - Moisei) și iar rahat (porțiunea Moisei - Borșa).

Gărgălău și prietenii

S-a decis ca sâmbata să mergem pe Știol iar eu am fost puțin dezamăgit că știam că nu am unde să las drona și cum telescaunul a funcționat doar dimineața, puțin, era exclusă opțiunea să cobor cu modelul după ce am terminat de zburat și să revin cu placa. Dar până la urmă nu am regretat deloc, a fost o zi absolut superbă de dat. Am aflat de la localnici că ninsese în noaptea dinspre joi spre vineri si cum sămbăta a fost o zi însorită cu cer albastru noi am profitat din plin și am explorat multitudinea de variante de coborâre prin zăpada proaspăt așternută în pădurea din stânga pârtiei Știol. Practic m-am dat câțiva metri pe pârtie, restul fiind powder runs. Un soi de rai pe pământ pentru snowboarderi și nu numai.

Baza de operațiuni mobilă

Duminica am mers pe Prislop și s-a reconfirmat că cel mai bine îmi ies proiectele “artistice” (foto / filmări) la care mă gândesc din timp, capul meu stând aproape toată săptămâna trecută la cum o să zbor de pe acel deal. După ce am urcat pe jos cu drona legată de geantă, un prim zbor de încălzire și un al doilea care s-a dovedit a fi cel mai reușit incluzând o scurtă încălzire pentru urmărirea din cer a practicanților de sporturi de iarnă, am convocat gașca și i-am pregătit pentru zborul numărul 3 din care a rezultat clipul de mai sus. Imediat după filmare am reușit să testez fără să vreau funcția de failsafe a quadcopterului meu din motive care deocamdată nu-mi sunt foarte clare. În orice caz, după ce flight controller-ul a realizat că a pierdut semnalul de control de la sol a adus în grabă aparatul spre locul de unde a decolat și în scurt timp am reușit să preiau controlul din nou.

Bârjaba și soarele

După emoțiile mari cauzate de această pățanie, am aterizat în grabă, am strâns toate și am coborât dealul până la șosea, am pus drona în portbagaj, am făcut rocada de echipament de la accesoriile necesare zborului la cele necesare datului, am prins placa pe rucsac și am urcat iar pentru a face 2 coborâri de vis prin zăpada excelentă. După asta am mâncat (pită cu zacuscă, slănină și ceapă), am condus până la cabană, m-am entuziasmat privind filmările pe laptop și realizând că au ieșit bine, am ajutat la aranjat cabana, am condus până la Cassa din Vișeu de Sus unde am mâncat bine ca de obicei iar de acolo am mânat mașina până acasă pe drumul sandwich de care vă povesteam mai sus. Aici am pus calculatorul în funcțiune, am ales în doi timpi și trei mișcări muzica pentru clip, care s-a întâmplat să se sincronizeze perfect, loviturile în toba mare corespunzând curbelor și sâriturii și am terminat clipul și ziua pe la ora 1 și ceva cu un zâmbet enorm de satisfăcut pe față.

Ați citit rezumatul unui sfârșit de săptămână care se clasează probabil în top 5 cele mai reușite din viața mea.

Întoarcerea în Zell am See

Zell am See: Locul unde ne-am petrecut primul concediu de iarnă din străinătate în 2009 și locul unde anul trecut în septembrie am inaugurat primul nostru concediu de “vară” din străinătate. Și tot acolo ne-am întors în mod neașteptat în această iarnă. Zic neașteptat fiindcă până la un moment dat se părea că nu ne va permite bugetul un concediu de ski, dar apoi la insistența prietenilor și după economisire la sânge timp de o lună am mers totuși. A da, și doar aici am mai găsit loc.

Zell am See - Panorama

Poza de mai sus, de fapt o panoramă, am făcut-o joia trecută când, ca niciodată până acuma într-un concediu de iarnă, am luat o jumate de zi de pauză de la dat și m-am cocoțat pe dealul din spatele cazării în căutarea webcam-ului care l-am urmărit atenți în săptămâna de dinaintea plecării și care știam că e pe acolo pe undeva. Și l-am găsit, împreună cu o priveliște care mi-a tăiat respirația. Dacă vreți să admirați fiecare pixel aveți aici varianta de 32 de mega - trăiască Kolor Autopano Giga!

Alte detalii pe scurt:

  • 8 oameni - cea mai mare gașcă cu care am mers în urma unei organizări proprii;
  • 6 zile de soare din plin - vreme minunată, ne bucuram să fie totuși puțin mai multă zăpada;
  • 3 zile pe ghețarul Kitzsteinhorn și 3 pe (mare mea dragoste) muntele Schmitten;
  • 1 cazare cu un nenea puțin mai invaziv decât trebuia;
  • prima încercare de dat pe schiuri a lui Ioana - da, s-a întâmplat;
  • emoții cu portbagajul de la mașină care nu l-am strâns cum trebuia și s-a deplasat iar cheia de la antifurt am lăsat-o acasă, dar s-a rezolvat inginerește cu niște hârtie îndesată sub suport;
  • la întoarcere prima vizită la Paprika Csarda - de ce, oh, de ce nu am mers mai repede pe acolo!?
  • multă - multă distracție.

La cât mai multe! :)

Zbor!

#dronesie Mi s-a împlinit un vechi vis, sau de fapt e pe cale să se împlinească. Voi reveni cu amănunte.

Concediu de vară - Cum am ajuns

Concediu. De. Vară. Trei cuvinte cu rezonanță mitică. Haha, nici chiar așa, dar tocmai bune de introducere.

Ultimul concediu adevărat de vară l-am avut în 2008, când după încidentul Bâlea am revenit vara să vedem pe unde era să murim puțin iarna. Am mers atunci pe Transfăgărașan, am dormit în prima seara la un soi de cabană / pensiune pe la începutul nordic al “celui mai frumos drum din lume”, apoi după ce am trecut muntele și am coborât pe lângă Vidraru am revenit pe ruta Rucăr - Bran, am dormit la Moeciu și în final am mers la Valea Vinului pe la cunoștințele lui Ioana. De atunci nu au mai fost concedii de vară adevărate, dar au fost destul de multe weekend-uri prelungite cu o zi sau două.

Cel mai recent acum vreo doi sau trei ani aveam planuri mari cu un roadtrip prin țările baltice dar din estimări părea să coste prea mult așa că am abandonat idea. Dar acum dacă tot am primit concediu tomnatic sincronizat cu nevasta ne-am hotărât să mergem într-o țară care ne e familiară (am avut timp s-o cunoaștem în 4 + 2 concedii de schii) și care nu costă exagerat de mult: Austria.

Planul a fost să stăm jumate din timp la Zell am See iar restul la Innsbruck. Zell am See l-am ales fiindcă așa cum am mai zis acolo ne-am început “cariera” concediilor de schii în străinătate iar pe lângă Innsbruck am trecut de câteva ori, ni s-a părut un oraș frumos în inima munților și ne-a fost ciudă că nu am avut ocazia să-l vizităm.

Am făcut rezervările cu nici două săptămâni înainte dar am găsit cazare relativ simplu această perioadă fiind “off season” - a fost parfum comparativ cu rezervările de iarnă care trebuie făcute cu minim 2 sau 3 luni înainte. Am folosit Booking.com și nu Interchalet unde ne uitam de obicei căci pe acesta din urmă se puteau face doar rezervări de o săptămână. Am găsit cazare, nu chiar în buricul târgului, dar foarte aproape: pentru Zell am See în Viehhofen iar pentru Innsbruck în Axams. După ce am făcut rezervările proprietara apartamentului din Viehhofen a fost foarte comunicativă și pe lângă că a confirmat aproape imediat rezervarea, ne-a anunțat cu o săptămână înainte de pornire de niște blocaje de drum ce vor avea loc în perioada cât stăm noi pe acolo fiind prilejuite de concursul Iron Man. Dar cum majoritatea blocajelor erau duminică iar noi ajungeam sămbătă seara, credeam că nu ne prea afectează.

În săptămâna de dinainte de plecare am tot verificat prognoza meteo să ne putem decide dacă să ne ducem bicicletele au ba. În penultima zi înainte de plecare am hotărât să nu le luăm cu noi, vremea anunțându-se în general ploioasă, cel puțin cât am fi stat la Zell am See unde vroiam să facem tura lacului și eventual niște coborâri de pe Kitzsteinhorn. În plus dacă le duceam mașina consuma sensibil mai mult și nu se renta pentru cele câteva zile de dat.

După ce ne-am împachetat majoritatea lucrurilor vineri dupămasa după serviciu am pornit lejer sâmbătă dimineața pe la 8 “că este timp” fiind vară.

În vamă o rog pe Ioana să facă poze la coada de mașini care era mai lungă decât ce am văzut de când România a intrat în Uniunea Europeană iar ea zice “nu scot aparatul” din care eu îmi dau seama că am uitat geanta cu aparatul foto acasă cu totul. După transpirația rece, niște mormăieli și concluzia că nu putem fără el hotărâm să ne întoarcem să-l luăm și ne sunăm pe rând prietenii în speranța de a găsi pe cineva dispus să ni-l aducă jumate de drum. Găsim omul, aranjăm să preia geanta, ne întâlnim cu el pe la Iojib, îi mulțumim și ne întoarcem către vamă. Mulțumiri încă o dată Cristi!

Ieșim din țară pe la 10:30 (în loc de 9) și oprim la Tesco-ul din Mátészalka pentru cumpărături conform planului. Îmi amintesc că am observat că am ajuns la Budapesta destul de târziu iar GPS-ul a hotărât să ne scoată pe M0 (centura Budapestei) și făcând înconjurul am mai pierdut ceva timp. A fost căldură mare în Ungaria dar vremea s-a închis destul de brusc în jurul graniței cu Austria de unde a început ploaia. În jurul Vienei ne-am gândit că ar fi mai frumos să mergem pe varianta de traseu ce trece prin centrul Austriei că e mai interesantă decât cea care merge mai prin nord…

Gândit și făcut, dar din păcate nu foarte inspirat pentru că ploaia ne-a dat de furcă după lăsarea întunericului, condusul devenind foarte solicitant mai ales pe porțiunile de drum național care erau mai dese pe aceasta variantă. Recunosc că în multe locuri habar nu aveam pe unde e drumul și frânam până îmi dadeam seama. Nu prea îmi place condusul nocturn și urăsc condusul nocturn pe ploaie.

Am sunat gazda din timp s-o anunțăm de întârziere, deci cel puțin din punctul ăsta de vedere eram liniștiți dar am ajuns la Viehhofen târziu de tot depășind și cele mai pesimiste estimări ale GPS-ului. Găsim cazarea destul de complicat, copiind coordinatele din aplicația booking.com în GPS. Ajunși într-un final în curtea cazării mă relaxez și îmi dau seama că am condus atât de încordat încât mă dor mușchii gâtului.

Dar era bine, ajunsesem și putea să înceapă concediul! Dar despre asta într-o însemnare viitoare (care va avea și poze, promit).