A4 - Două concursuri și o bandă

Am să încep cu un banc:

Anunț într-un cămin studențesc: Dau la schimb coală A4 (scrisă doar pe spate) pentru autoturism Audi același model.

Dar aici nu va fi vorba însă nici de coli A4 și nici de Audi ci de al patrulea articol din seria aventurilor mele în domeniul alergării.

Până la urmă nu am participat nici la Crosul Companiilor nici la Creasta Cocoșului Trail Race așa cum plănuisem. Despre Crosul Companiilor am aflat prea târziu că era de fapt un concurs cu locuri limitate care se ocupaseră de mult la momentul în care m-am trezit eu să mă înscriu și nu am reușit nici la muncă să mă organizez cu colegii. La CC Trail Race am fost intimidat de lungimea traseului “scurt” și de faptul că jumate era urcare susținută, nu știam dacă voi putea face față.

Am participat în schimb la Crosul Castanelor, după o hotărâre luată în seara de dinainte. A fost o experiență diametral opusă față de Crosul Lacului Albastru, în primul rând fiindcă m-am dus foarte relaxat - fără vreo pretenție, m-am întâlnit cu mulți prieteni și cunoștințe, a fost mai răcoare și aveam deja ditamai experiența primului concurs. Un rol important în luarea deciziei de a participa a fost că am văzut că se va desfășura pe poteci 100% cunoscute mie: prima parte (după o buclă prin parc) era pe așa numitul Dakar care e poteca pe care am alergat-o de 3 ori pe săptămână în această vară, urmată de o porțiune de urcare pe care o cunoșteam de la bicicletă și apoi coborârea pe Route 66 de Baia Mare pe unde am venit de zeci, dacă nu sute, de ori tot cu bicicleta și în alergare odată în această vară. Mi s-a părut foarte frumoasă toată experiența, nu am mai fost mirat că după prima porțiune de după start, mânat de adrenalină am tras din greu și mi-a sărit pulsul la maxim, la urcare am reușit să țin un alergător cu experiență serioasă în spatele meu - de care am fost binențeles depășit la coborâre. Dar spre deosebire de “tragedia” de la primul concurs, de această dată m-au luat doar 2 inși în coborâre. Ha! Cei 6 kilometri jumate s-au terminat destul de rapid în percepția mea, ceasul îmi spune de fapt ca au fost 40 și ceva de minute. Socializarea de după cu amicii a fost iarăși foarte plăcută.

Eu la November Run - Credit: Cip Art Media

Observasem concursul de 1 decembrie de la Cluj dar cum nu oferea distanțe pentru oameni normali ci doar ultramaraton de 50 și semi-maraton de 26 kilometri, mi-a recomandat o prietenă November Run de la Bistrița unde s-au anunțat două probe alergare, una de 13 kilometri și alta de 30. Cea de 13 mi s-a părut abordabilă. Am fost semi hotărât să mă duc, apoi am întrebat în stânga și-n dreapta dacă merge cineva și cum răspunsurile au fost negative m-am hotărât să nu mă duc. Cu 2 zile înainte mi-a răspuns totuși o cunoștință că merge și m-a invitat să merg cu ea (ele de fapt). În noaptea de dinainte de concurs nu am dormit prea bine că inițial mi-am căutat o borsetă pentru telefon și apoi m-au trezit gândurile de noapte, adică creierul meu versus mine : “Tu-ți dai seama că ai alergat maxim 10,5 km și în regim de concurs doar 6 iar acuma va trebui să bagi 13? O să mori pe traseu bă!” Cumva tot am reușit să adorm și m-am trezit după un total de vreo 4 ore jumate de somn. Am turnat cafea în mine și am fost luat pe sus cu mașina și dus până-n Bistrița. Odată ajunși, pompat probabil de cofeina din mine am reușit să-mi disper colegele de drum cu panica mea care mi-a trecut doar după ce m-am înscris și m-am văzut la linia de start.

Concursul a fost superb! O vreme neașteptat de caldă, zero asfalt, foarte puțin drum forestier și foarte - foarte multă potecă absolut delicioasă. Conform așteptărilor după vreo 10 kilometri am fost cam terminat, noroc că eram în coborâre. De fapt orice urcare cât de mică de la final am făcut-o la pas. Am terminat însă oarecum euforic și după ce mi-am tras sufletul și am tot ciugulit din bunătățile oferite din belșug la finish a urmat așteptarea colegei de la proba de 30 km, timp în care am socializat, am constatat că m-am clasat în prima treime la proba mea, m-am mai lăudat online și apoi am plecat pe traseu să încurajez concurenții care soseau de la proba de 30… Menționez aici că acesta a fost primul concurs în deplasare și tot primul organizat mai profesionist cu chip la picior și clasament exact publicat ulterior chiar și online. După ce a sosit lumea am așteptat premierea, am mai socializat și amuzat pe acolo, apoi am condus până acasă și aia a fost, am pus încă o experiență cât se poate de plăcută la palmares.

O concluzie după cel de-a treilea concurs ar fi că poate ar trebui să mă înghesui la start puțin mai în față fiindcă am sprint destul de bun și la fiecare competiție de până acuma am depășit lumea la greu pe prima parte. Reversul medaliei ar fi că aș fi depășit probabil de mult mai mulți care vin din spate în forță cum am făcut-o eu… Mă voi mai gândi la ce strategie să aplic.

Odată cu venirea toamnei și cu vremea mai rece mi-a cam trecut cheful de alergat în natură. Am făcut în schimb câteva drumeții de weekend extraordinar de frumoase în zona Chiuzbaia împreună cu Ioana. De asemenea văzând că nu am chef să ies pe frig mi s-a consolidat convingerea că îmi trebuie o bandă de alergat. A durat ceva până să mă hotărăsc în legătură cu marca și modelul, dar până la urmă mi-am setat un buget și am urmărit să încapă cât mai multe caracteristici utile în acest buget. Practic ca raportul preț / calitate să fie cât mai bun. Inițial voiam o Kettler dar cum nu era în stoc la magazinul unde o găsisem cel mai ieftin am întrebat de alternative și mi-a fost recomandat un model de Toorx care îmi sărea din buget așa că până la urmă, după puțină explorare și răsfoit cataloage virtuale, m-am decis pe modelul care era cu un pas mai jos decât ce mi s-a recomandat: Toorx 60S Evo. Comparativ cu ce am mai luat în calcul nu are ventilator pentru răcorire sau boxe cu MP3 player inclus dar are posibilitatea de a conecta un dongle USB pentru Bluetooth și deține binențeles o suprafață de alergare generoasă amortizată foarte bine. Magazinul de unde am luat-o este sportist.ro, care pot să vi-l recomand fără rețineri dacă vă doriți echipament de fitness. Experiența mea cu ei a fost una excelentă, au prețuri bune, dacă nu cele mai bune, și serviciul clienți răspunde rapid.

Picioarele mele pe banda de alergare Toorx 60S Evo

După ceva muncă de convingere să fiu lăsat să o plasez în casă mi-am comandat-o în jurul rău famatei vineri negre și mi-a fost livrată prompt. La cele 80 de kilograme ale sale a fost ceva aventură s-o băgăm în casă și s-o asamblez, dar am reușit. Inițial am fost dezămăgit că programele cu care vine din fabrică au fost gândite mai degrabă pentru cei care vor să facă mișcare în loc să stea. Adică majoritatea erau la pas mai mult sau mai puțin alert și doar 2 programe conțineau alergare propriu zisă. Noroc că are loc pentru trei programe personalizate și le salvează între închideri - și așa după câteva teste mi-am configurat un program pe placul meu. După câteva alergări inițiale a cam zăcut nefolosită fiindcă camera în care am plasat-o nu e încălzită, fiind un “simulator de frig”, și astfel m-am cam codit să intru. Dar în jurul sărbătorilor, cu puțină organizare, a se citi plasatul unui calorifer și încălzit vreo oră, am reușit să fac 2 sesiuni și sper să continue acest trend să pot începe sezonul de afară în forță. Ba chiar aș vrea să încerc să alerg pe afară și iarna dacă prind câteva zile mai blânde.

Nu îmi place să fac promisiuni de teama să nu mă pot ține de ele, dar sper la un 2019 cu cel puțin atâția kilometri alergați ca în anul care tocmai se incheie. :-)

Credit foto cu mine alergând: Cip Art Media (cu puțină editare de către subsemnatu’)

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2018/2018-12-31-a4-doua-concursuri-si-o-banda.markdown.