Postcrossing

Ca și atunci când am scris despre Roxette, înainte de a mă apuca de acest articol am căutat aici pe blog după “postcrossing” și nu am găsit nimic. Ceea ce m-a suprins oarecum dar spre deosebire de pățania de atunci, când era stricată indexarea, acuma se pare că e pe bune și chiar nu am scris nimic despre acest hobby… Nicio grijă, repar acuma!

Album cu cărți poștale primite prin Postcrossing

Nu mai știu exact cum am găsit sau cine mi-a recomandat Postcrossing, îmi amintesc doar că eram în acel moment al vieții mele când m-am hotărât să lucrez la o firmă de construcții că mă gândeam eu că e un job sigur că doar era un boom în construcții. Fiind mare prieten cu poșta mi-am făcut cont imediat și am început să trimit și să primesc cărți poștale (hai să nu le spunem vederi). De fapt, conform informațiilor de pe site, m-am înscris pe 23 ianuarie 2009, ceea ce înseamnă că lovise deja criza - sau mă rog, ajunsese la firma la care lucram, eram la începutul problemelor cu mama dar se pare că am fost totuși cumva destul de detașat încât să am puterea să mă înscriu pe site-uri. Posibil să fi fost influențat și de faptul că tata avea o colecție de vederi din România și voiam și eu ceva asemănător dar la nivel internațional.

Pentru cine nu știe cum funcționează, am să încerc să explic sistemul pe scurt:

  • Te înscrii pe site
  • Apeși un buton și primești un cod și o adresă spre care va trebui să trimiți o carte poștală
  • (de aici urmează partea care poate părea surprinzătoare pentru unii)
  • Cumperi o carte poștală (fizică)
  • Scrii destinatarul și codul primit pe cartea poștală (cu pixul!)
  • Mergi la poștă și o trimiți (da, de la un oficiu al Poștei Române!!!)
  • În același timp, altundeva în lume, cineva (nu destinatarul spre care ai trimis tu) va extrage adresa ta și îți va trimite ție o carte poștală
  • Aștepți…
  • Primești o carte poștală, o admiri și o înscrii pe site folosind codul

Vreau să menționez aici că mi se pare aproximativ la fel de interesant atât să primesc cărți poștale (uraaa, apare în cutia poștală ceva ce nu e spam sau factură) cât și să sosească email că a ajuns ceva ce am trimis la destinație. De fapt ceea ce m-a determinat să scriu acest articol a fost că una dintre cărțile poștale trimise de mine a fost publicată pe un blog de pe cealaltă parte a planetei. Da, în 2022 János se bucură că a apărut pe un blog din Taiwan.

Așa cum scriam în introducere nu am zis nimic aici pe blog despre Postcrossing, dar tot am împărtășit pe vremea aceea pe undeva că m-am apucat de hobby și anume pe Flickr, unde chiar mi-am făcut un album în care voiam să pun poze cu cărțile poștale primite. S-a oprit însă la primele 4. Tipic. Dar iată o poză bonus cu mine făcută chiar când scanam primele 4 primite. Linkurile reflectă faptul că de o vreme mi-am mutat pozele de pe Flickr în ograda proprie - poate voi scrie un articol și despre asta.

Ce-mi mai amintesc este că o amică care lucra pe atunci la Biroul Județean de Turism mi-a făcut cadou un teanc mare (să tot fi fost peste 50 de bucăți) de cărți poștale cu diferite locații și tradiții din Maramureș. Pe care le-am trimis încet toate. Și când zic încet mă refer că abia acum câteva săptămâni am trimis ultima.

În toamna lui 2012 am fost contactat de cineva de la organizația de tineret băimăreană numită Team For Youth care mi-a zis că urmează să organizeze o expoziție cu cărți poștale și mi-am împrumutat colecția să fie expusă. De fapt poza care ilustrează articolul despre Poșta Română a fost făcută la această expoziție care s-a ținut pe la începutul lui noiembrie 2012 (mare noroc am cu EXIF).

Postcrossing - Activity per month

A urmat o pauză luuungăăă, știu că am extras niște adrese la un moment dat și nu am mai trimis cărțile poștale niciodată. Rușine să-mi fie! După ultimul restart de la începutul lui 2021 am mers la poșta din Baia Sprie și am întrebat dacă au vederi, au făcut ochii mari și după multă scotoceală mi-au dat ultimele 4 bucați pe care le aveau rătăcite în ceva dulap. Și chiar setasem să le primesc pe adresa mamei din Baia Sprie să se bucure de ceva frumos dar din păcate printr-o coincidență urâtă am pierdut-o pe mama chiar când au început să sosească. 😢

Tot de la ultimul restart încoace am trimis multe cărți poștale home made făcute în mare parte din două poze de-ale mele: o poză din dronă cu Baia Sprie și una de la stația meteo de sub Pietrosul Rodnei cât și dintr-o poză cu un avion făcută de către o cunoștință.

Vreau să subliniez aici că nu e deloc ușor să confecționezi acasă o carte poștală - în sensul că s-o faci bine. Metoda “perfecționată” de mine presupune în acest moment:

  • Tipărirea pozei pe hârtie foto cu imprimanta mea Epson L4160.
  • Lipirea hârtiei foto pe o bucată de carton pretipărită cu șablonul cu loc de scris misiva, loc pentru timbru și adresă. Desigur aș fi putut tipări acest șablon pe spatele hârtiei foto dar fără suportul de carton hârtia foto are tendința să se încovoaie. Este foarte important și lipiciul folosit, tot din considerente de încovoiere.
  • Ajustat rezultatul cu o ghilotină de hârtie.

Practic un teren de joacă pentru fetișul meu legat de papetărie. 😄

O altă noutate din ultima perioadă este și albumul pe care îl vedeți în poza ilustrativă. Și de la același domn cu Postcards Market de la cine am cumpărat albumul am luat și cărți poștale fără număr (dacă cumva nu am chef să fabric ale mele).

Din păcate mai nou nu mai e o distracție tocmai ieftină nici asta, dar mă rog, ce mai e? Costă 6 lei 50 de bani trimisul către Europa și 10 lei Par Avion spre restul lumii. Și mai avem situația că noi nu putem trimite corespondență spre Rusia dar ei pot trimite către noi. Ciudat.

Cronici Calculatoricești - Limbo

Continui cu amintirile mele despre calculatoare fiind vorba în rândurile de mai jos de finalul școlii generale și perioada liceului când nu am avut calculatorul propriu și am fost cum ar veni între două calculatoare: CIP-ul despre care a fost vorba în articolul anterior și care s-a stricat cândva pe la începutul clasei a opta și PC-ul pe care l-am primit în primul semestru al primului an de facultate. De aici subtitlul “inspirat” al acestui articol.

Menționasem că primul contact cu un calculator compatibil ZX Spectrum l-am avut cu ocazia unui cerc de informatică, mai precis o oră sau cât a fost și că după aia nu s-a mai ținut. Ce nu am zis este că s-a reluat (probabil în următorul an) și că am continuat să-l frecventez chiar și după ce am avut CIP-ul acasă. Și am umblat nu neapărat pentru jocuri, căci cam aia se făcea acolo, ci mai mult pentru socializare. Și foarte bine am făcut, pentru că la un moment dat m-a contactat doamna profesoară de la cerc că i-a fost încredințat să aleagă pe cine duce din Maramureș în tabăra națională de informatică din acel an. Și pe lângă trei băieți din Baia Mare (clasele V, VI și VII) m-a ales pe mine ca reprezentant al clasei a VIII-a.

Ecuson tabără națională de informatică 1994

Când a trebuit să mă hotărăsc dacă să mă duc sau nu în această tabără (în vacanța de primăvara a lui 1994) a fost cred că prima oară când mi-am zis “wow, atât de grele sunt deciziile de adult?” (aveam 15 ani) fiindcă a trebuit să aleg între a merge sau a rămane să fac ore de pregătire suplimentară la matematică din vacanță - eram înainte de admiterea la liceu. Părinții mi-au dat practic mână liberă. Privind în retrospectivă pot să spun că am luat decizia corectă, pentru că în mare parte această tabără m-a pus pe calea carierei pe care o am în acest moment. Am și o mulțime de amintiri de acolo: cum îmi spălam ciorapii cu săpun Protex (mai precis îmi amintesc mirosul acestui săpun), sala de jocuri unde mergeam aproape în fiecare seară și unde atracția principală era un joc arcade cu un soldat care a fost terminat de cineva fix în seara în care eu nu m-am dus, laboratorul cu calculatoare încropit în sala de conferințe al unui hotel cu PC-uri pe care singurul joc disponibil era gorilla.bas, vizita la castelul Peleș și excursia pe munte unde spre deosebire de restul eu nu mă afundam în zăpadă - că deh, eu eram băiatul dintr-un orășel de munte obișnuit cu excursiile. Tot în această tabără am văzut pentru prima dată revista Hobbit, de fapt e mult zis că am văzut-o, o răsfoia cineva fiind înconjurat de mulți curioși. Mi-am satisfăcut curozitatea după mulți ani descărcând toată colecția de pe torrent. Și mai știu că am rămas șocat când l-am auzit pe unul povestind că a dormit în parc după un concert Phoenix.

Vreau să remarc aici cât de bine documentată a rămas această tabără: am găsit după cum se vede mai sus ecusonul, o scrisoare scrisă către părinți - care a fost de fapt a doua trimisă, o scrisoare trimisă de mama ca răspuns la prima mea scrisoare, niște vederi cu Castelul Peleș și un jurnal de-al meu din acea perioadă într-un carnețel în care mi-am făcut inclusiv lista cu ce am de dus.

A fost prima și ultima mea tabără și am stabilit acolo o prietenie cu unul dintre băieții din Baia Mare (Ghiță) cu care am ținut legătura iar după ce i-au cumpărat ai lui PC în ‘95 l-am tot vizitat ca musafir nepoftit, disperând părinții pentru că aveam prostul obicei de a uita de noțiunea timpului când mă vedeam în fața calculatorului. Când spun că disperam părinții mă refer atât la ai lui pentru că le stăteam pe cap cât și la ai mei care nu știau pe unde întârziu și le era rușine să sune după mine… Dar așa cum ziceam mai sus tabăra și acest om au fost definitorii pentru viitorul meu, pentru că nu doar ne jucam la el pe PC ci și exploram diferite programe (utilitare, antiviruși). Un moment foarte interesant a fost când a primit o placă de sunet Creative Sound Blaster cu o grămadă de soft-uri “bundled”, după aia am dus casetofonul meu pe la el de câteva ori să înregistrăm muzică din jocuri (Red Alert, Command and Conquer) și module (.mod, .xm, .it - predecesoarele MP3-urilor). De asemenea îmi amintesc că mi-a împrumutat manualele de la placa de sunet și m-am apucat să le lecturez chiar pe autobus din Baia Mare spre Baia Sprie.

Tatăl colegului de clasă (Flaviu) cu Electronica CIP menționat în articolul anterior era director la liceul din Baia Sprie și la un moment dat am fost invitat și eu în laboratorul de informatică de acolo dotat cu PC-uri. Era un singur 386 alături de mai multe 286-uri - știu că doar pe 386 mergea jocul Comanche și grafica mi se părea absolut fantastică. Din păcate nu prea am mai putut merge în acel laborator și îmi amintesc cum ieșeam câteodată acasă seara în curte la colțul garajului și mă uitam cu jind peste vale la geamurile luminate ale laboratorului și îmi doream foarte mult să fiu acolo… Tot Flaviu mi-a explicat cum să folosesc comanda arj să extrag un joc - până în acel moment linia de comandă a DOS-ului mi se părea ceva magic și imposibil de greu.

Am avut o vreme acces la PC la mina Baia Sprie unde lucra tatăl meu, într-o primă instanță chemat chiar de contabilul șef care a fost fascinat de interesul meu pentru calculatoare - iarăși am o amintire foarte precisă că atunci mă blocasem în Norton Commander neștiind cum să trec dintr-un panel în celălalt (cu toate ca îmi amintesc că am apăsat toate tastele, se pare că nu am dat de tasta Tab). Apoi după tabăra dintr-a VIII-a, în vacanța dintre terminarea școlii generale și liceu, a urmat capitolul 2, umblatul la PC la biroul topografilor. Am fost dat afară de ceva directoraș, dar am revenit cu tupeu după scurtă vreme și am reușit să repar ceva bubă software la care mi-au zis băieții ceva de genul: “acuma de ce nu a aici directorul să te vadă?” iar eu era să pușc efectiv de mândrie. M-am jucat acolo Goblins (ăsta și în primul birou, la contabile), Dune și ce mai primeam de la băieții de la liceu sau de la Ghiță, copiam texte Roxette din Ecran Magazin să le tipăresc, mă familiarizam cu Quattro Pro, varianta de DOS. În biroul topografilor era aproape întotdeauna fum gros de țigară și se discuta de episodul de dinainte cu o seară din Maddie și David. Cred că l-am văzut ulterior pe unul dintre domnii din acel birou, venise cu cineva pe la Internet Cafe-ul unde lucram în 1999 - 2000 - asta a fost cu vreo 5 sau 6 ani după vizitele mele la mină. Pe atunci mi se părea o eternitate căci trecuse liceul, începusem facultatea, primisem propriul PC și m-am angajat la Internet Cafe dar acum, în viața de adult, știu că 5 ani trec într-o clipită.

Nu mai știu exact cu ce frecvență mergeam pe la mină dar îmi amintesc perfect drumul pe care îl parcurgeam, scurtătura prin pădure - scurtătură care pe anumite porțiuni nu a mai fost circulată (că mina s-a închis pe la începutul anilor 2000) și nu cred că se mai poate merge. Îmi aduc aminte că îmi era ciudă dacă dormeam mai mult dimineața că mi se scurta statul la PC, dar dacă urcam prin pădure pe la 9 sau 10, pe la ora 2 coboram cu autobusul cu personal - câteodată voiam să cobor până în Baia Mare și cea mai stranie amintire este că zăpăcit fiind am urcat odată în autobusul care ducea la penitenciar deținuții care lucrau în mină. Mi s-a părut mie ciudat că e nenea polițistul în autobus… Apoi m-a lăsat autobusul la intrarea în Baia Mare, de unde a trebuit să ma plimb mult (5 km) să ajung la prietenul Ghiță.

Într-unul din ziarele ungurești pe care mi le-am tot luat în perioada școlii generale de la magazinul Compact din Baia Mare (magazinul mai există și azi), am ochit o pagină de publicitate cu o poză cu un PC mare și frumos și o adresă de Hong Kong către care m-am pus eu să scriu o scrisoare de cerșit calculator. Știu că am tot scris și redactat la ea (pe hârtie), și cum în perioada aia țineam și jurnal, am găsit notat la un moment dat că “azi mi-am mai îmbunătățit scrisoarea de cerșit”. Ah și am găsit și scrisoarea, în forma ei “finală” probabil, plină de greșeli de engleză care acum mi se par hazlii. Apropo greșeli de engleză, îmi mai amintesc că am întrebat-o pe profesoara cu care făceam ore de engleză în particular, cum se zice “vă rog să aveți caritate”, ea m-a întrebat de ce mă înteresează, iar eu am zis “numa’ așa”. 🙂 Cu mintea de acuma îmi dau seama că s-a prins imediat că vreau să cerșesc ceva. Nu am trimis niciodată scrisoarea.

Reclamă Kaiyo SL-100 în ziarul Heti Chip

Nu îmi vine să cred, dar într-o sesiune de redactare a acestui articol în 2020 chiar mi-am amintit de numele revistei: Heti CHIP (CHIP săptămânal), am căutat-o, am găsit câteva numere scanate pe un site unguresc, am descărcat la plesneală un PDF cu un număr din ‘93, am derulat instinctiv la ultima pagina, unde știam că era reclama - și chiar acolo a fost! 😀

A urmat liceul, unde nu am intrat la profilul de informatică deși am încercat - am fost foarte aproape. În clasa a noua am încercat parcă să mă duc la olimpiada de informatică dar mi s-a spus ori că e doar pentru ăia de profil ori că n-am nicio șansă deoarece e o altă programă la clasele de profil față de ce făceam noi la matematică-fizică - nu-mi mai amintesc exact, ceea ce îmi amintesc este că am învățat Pascal la informatică pe tot parcursul liceului și eram invidios pe cei de la profilul de informatică că ei au trecut de la un moment dat la C.

Perioada liceului a fost în mare parte agonie, după cum ziceam am mers acasă pe la prieteni și colegi de clasă și am stat pe capul lor, am cerșit să mă lase în laboratoare, am mers cu un prieten la biroul mamei lui la Universitatea de Nord… Practic oriunde exista PC, Janos incerca să se înfigă. A fost interesant laboratorul de la liceu, pe Novell Netware, erau niște calculatoare 286 dar nu aveau propriul lor hard disk, ci bootau și lucrau de pe un hard disc central aflat pe serverul din sala profesorilor de informatică. Cât m-am mai cerșit eu în acea sală, iar șefa catedrei de info mă evacua invariabil dacă mă prindea. Tot acolo am încercat să editez revista școlii în Corel Draw dar am ratat lansarea cu o zi. Îmi cumpărasem o carte despre Corel Draw și am învățat programul “la rece”, adică citind acasă din carte fără să exersez imediat ceea ce citesc pe un calculator. Gândind în retrospectivă nu știu cât ar fi fost de bine dacă prin ceva minune primeam PC în timpul liceului, oricum am avut probleme destul de mari cu concentrarea la învățat, în sensul că am rămas corigent la matematică cu media 3 în primul trimestru al clasei a XI-a… Dacă apărea propriul PC în imagine era probabil catastrofal. În timpul redactării articolului am povestit cu unul dintre băieții olimpici din Baia Sprie cu care eram prieten și am aflat cum au scris ei un ecran de login fake din care au aflat parola profesorilor. Ah și mai știu că rarisim de tot am văzut că “privilegiații” prieteni ai profesorilor și / sau olimpicii mai dădeau sesiuni de DOOM în rețea în laborator. Update: Lecturând jurnalul meu din acele vremuri se pare că m-am jucat și eu DOOM acolo dar am uitat complet de asta.

Tot în laborator am avut acces o perioadă la email. Îmi amintesc aproape precis că citeam și scriam emailurile în pine și că după ce le scriam și dădeam send trimiterea lor efectivă se întâmpla cândva noaptea. Mă abonasem la ceva liste de email și era super fain când accesam și găseam în inbox zeci de emailuri.

Ziceam în articolul anterior că pe vremuri am prins la TVR emisiunea cu mustăciosul, despre care am aflat de pe mailing list-ul Romanian Home Computer că s-ar putea să se fi numit “Teleșcoala”. În timpul liceului, prin antena satelit proaspăt cumpărată de tata în jurul Crăciunului din ‘96 am urmărit The Site și The Computer Chronicles pe NBC (un deliciu de urmărit acum pe YouTube). The Site a fost rampa de lansare pentru Leo Laporte care a fost apoi la emisiunea Screen Savers la Tech TV (din ale cărui episoade am mai descărcat imediat după ce am ajuns la bloc la conexiune de internet permanentă) și al cărui podcast (TWiT) îl mai ascult și în ziua de azi din când în când.

Cred că încă în timpul CIP-ului îmi luasem o carte în maghiară cu limbajul Forth de la sediul local UDMR de unde îmi cumpăram și revistele imediat după revoluție. Am învățat ceva și din acest limbaj la rece, citind din carte și încercând să memorez. Privind înapoi a fost un efort cam degeaba. La un moment dat am făcut rost de interpretor Forth pentru CIP și m-am bucurat că am putut să încerc în sfârșit ceea ce învățasem. Ulterior m-am bucurat și mai tare că m-am putut scăpa de carte la anticariat cu toate că era depășită moral binișor încă de când mi-am cumpărat-o. Tot atunci am vândut și cartea cu Corel Draw menționată mai sus.

Revista Computer Panorama din Martie 1995 și floppy disk-ul aferent

Cu mult înainte să am PC mi-am tot cumpărat reviste de specialitate: Computer Panorama în maghiară (inițial venea cu discuri de 5.25” pe care le-am dus și le-am explorat la mină și le mai am și acum!), ulterior CHIP-ul unguresc iar apoi PC-X (tot în maghiară) câteodată din ultimii bani pe care-i aveam. CHIP-ul românesc nu mi-l prea cumpăram pentru că și-l cumpăra prietenul Ghiță și primeam cumva un rezumat cu ce se merită citit și mai lecturam la el sau împrumutam câte o revistă.

Revista PC-X din Decembrie 1997 și CD-ul aferent

PC-X a fost ultima dintre revistele descoperite înainte să primesc propriul meu PC și a fost iarăși cumva definitorie pentru mine. Era interesantă și revista în sine căci pe lângă jocuri avea multe pagini dedicate chestiilor conexe multimedia, din paginile ei am aflat de demoscene de exemplu, dar CD-ul era o adevărată mină de aur. Pe lângă demo-uri de jocuri, am găsit demo-uri din demoscene și, poate cel mai important, multă muzică făcută de cititori în format modul (.xm, .it) - care era cum ar veni muzică open source, puteai vedea cum a fost făcută, o puteai modifica, puteai lua sample-uri… De asemenea mulți își scriau adresa de email și cea poștală în zona de informații din fișier și astfel am stabilit prietenia cu Attila cu care am corespondat întâi prin scrisori (de hârtie), apoi scrisori în format .txt trimise în plicuri burdușite de dischete și în final email-uri evident. Mai ținem legătura și în ziua de azi.

În vacanța dintre liceu și facultate (vara lui 1998) am mers pe la un amic din Baia Sprie care avea un 286 și m-am jucat mult Civilization acolo. Știu că au fost cumva melancolice acele vizite, mai mult mă duceam să mai povestesc și să socializez, 286-le fiind deja super depășit la acea vreme.

La facultate am încercat în Cluj-Napoca la Universitatea Tehnică dar nu am intrat, cu aceași notă aș fi intrat la Babeș Bolyai… Am intrat însă la Baia Mare și încă cu bursă!

Cum să călătorești în timp - Ghid Practic

Sunt în plin proces de documentare a părții cu numărul trei din seria articolelor despre calculatoarele mele (cu toate că în momentul redactării articolului de față nu a apărut pe blog nici partea a doua). Spoiler: în a treia parte va fi vorba despre PC-urile mele și încerc să adun câte informații pot despre această perioadă. Totodată îmi fac curat prin casa din Baia Sprie, respectiv în fosta (și actuala) mea cameră, unde, până anul trecut, timpul înghețase din 2004 când m-am mutat de acolo. Răposații mei părinți nu s-au atins de tona de CD-uri inscripționate pe care le-am lăsat în dulap. Am mai umblat eu cu ele dar cu precădere cu cele cu MP3-uri pe care le luam să le ascult (și să le redescopăr conținutul) în mașină.

Poză cu CD-urile descoperite

O surpriză în cursul acestei explorări a dulapului a fost descoperirea unui set de CD-uri pe care le intitulasem _raw_cd_1 până la 6 (nu am găsit al 5-lea). Inspectându-le am realizat că e vorba de CD-urile scrise când am aflat că e gata pe bune cu firma din 2001, adică primă firmă adevărată la care am lucrat, unde practic mi-am început cariera. Asta după ce am avut noi angajații presupuneri că ar fi gata, că patronul francez a lipsit mult, știu că la atacurile din 11 septembrie nu era prin zonă și după data fișierelor se pare că discurile le-am inscripționat cândva prin decembrie. Având drum prin Baia Mare în acea zi mi-am cumpărat câteva CD-uri goale și m-am dus și am scris pe ele cam tot ce aveam pe hard discul calculatorului meu de la lucru. Și bine am făcut, că următoarea dată când m-am dus era deja mutată mobila și calculatoarele strânse… Zic că a fost o surpriză acest set de CD-uri fiindcă, cu toate că după găsirea lor mi-am dat seama că am o frântură de amintire despre cum le-am scris (relatată mai sus), uitasem complet de existența lor și au stat acolo în dulap în jur de 20 de ani. Iar denumirea vine de la faptul că în acele vremuri inscripționarea unui CD era un adevărat ritual, întâi organizam frumos ce aveam de scris în directoare și subdirectoare și abia apoi scriam CD-ul - pe când astea au fost scrise oarecum la repezeală la modul brut / crud (raw). Ah, pe vremea aia aveam inscriptor doar la firmă.

Pe unul dintre aceste CD-uri am găsit un fișier my_webwebstudio_mailbox.rar (culmea, în ceea ce părea a fi arhiva directorului d:\temp) și mi-am dat seama că este vorba despre arhiva mailurilor mele primite și trimise cât am lucrat în acel an acolo (firma s-a numit WebWebStudio). Pe un alt disc, nu din seria asta raw, dar tot pe CD-urile mele cu arhive am găsit și my-internetcafe-mailbox-rip.rar - asta fiind arhiva mailbox-urile mele de la Internet Cafe-ul unde am lucrat fix înainte - primul meu job. Cu toate că dorința inițială de a identifica configurațiile primelor 2 calculatoare ale mele - despre care aș fi putut găsi indicii printre aceste mail-uri - a fost satisfăcută într-un alt mod, după niște plănuit m-am pus într-o seară și am instalat Windows XP în VirtualBox iar apoi am instalat The Bat! al cărui kit l-am găsit tot pe unul dintre CD-urile cu arhive cu tot cu crack inclus. Practic găsirea acestui kit a fost ultima piesă de puzzle lipsă, altfel degeaba aveam mailboxurile dacă nu aveam softul cu care să le citesc - și era cam greu să găsesc de descărcat o versiune de acum două decenii.

Restabilind directorul de mailuri și pornind clientul de mail, am demarat practic DeLorean-ul… A fost o experiență foarte interesantă să găsesc mailuri necitite cu diferite newslettere și să le citesc acuma, după 20 de ani. De asemenea, aruncând o geană în folderul Sent, am fost foarte mirat să văd cu câți oameni corespondam prin mail pe lângă IRC-ul cel de toate zilele - se vede că nu existau platforme de socializare în acele vremuri iar mesageria instant era într-o fază emergentă.

Screenshot The Bat! cu newsletterul Daily Ha-Ha din 16 ianuarie 2001

Pentru cei pe care îi deranjează directorul crack din screenshot, am să menționez că unul dintre primele softuri pe care le-am cumpărat (în viața mea), pare-mi-se imediat cum am ajuns să lucru de acasă în primăvara lui 2002, a fost The Bat!. Sau un joc de jigsaw puzzle. Nu mai știu care sau în ce ordine. The Bat! era un client grozav de email, fără problemele de securitate ale Outlook-ului, am încetat să-l folosesc abia cândva după ce am făcut rost de contul de Gmail.

Memoria m-a semi-înșelat însă, pentru că prin mailbox-uri am găsit doar acest mail referitor la o configurație dorită pentru al doilea calculator, care nu a fost și cea obținută. În schimb am găsit (și confirmat) configurația primului PC.

Screenshot The Bat! cu configurația dorită de calculator

Și dacă veni vorba de organizatul conținutului CD-urilor cu arhive, am găsit pe ele câteva directoare denumite internet, ale căror conținut era:

Screenshot folder internet cu conținutul împărțit pe zile

Practic îmi duceam acasă pe dischete chestii de pe unde aveam acces la net (în exemplul de mai sus eram deja angajat la Internet Cafe-ul facultății) ca să le pot lectura în liniște. Intrând pe o zi aveam sortate chestiile pe categorii, să nu fie debandadă:

Screenshot folder internet cu conținutul unei zile

Și în final conținutul directorului fun pentru această zi, o pagină salvată cu un top de piese în format .xm (module) și probabil log-uri de IRC arhivate cu ACE pe care eu îl foloseam în loc de RAR că citisem că ar comprima mai bine. De asemenea am înclinat spre ACE pentru că am văzut că în acea perioadă și jocurile piratate veneau arhivate în acest format și am bănuit că dacă “scena” de pirați folosește ACE, trebuie să fie bun.

Screenshot folder internet cu conținutul unei folder dintr-o anumită zi

Acesta a fost era purtatului datelor pe dischete și pentru că făceam un efort să ajungă întregi acasă am considerat ulterior că sunt demne de a fi arhivate pe CD-uri. Cumva sunt invidios pe János din acele vremuri, comparativ cu cel de acum era miliardar de timp.

Iar despre WebWebStudio, îmi amintesc că perioada cât am fost angajat acolo coincide aproape la fix cu anul 2001, am început în ianuarie și s-a terminat, așa cum spuneam, în decembrie. Nu pot să nu menționez câteva lucruri pe care le-am “luat” de acolo:

  • Un webcam Philips pe care l-am folosit mai puțin ca webcam și mai mult pentru poze și filmări. De fapt chiar primele poze și filmări digitale acasă la mine le-am făcut cu aparatul digital al patronului de la aceași firmă pe care îl împrumutasem pentru o seară.
  • Logitech Wireless Wheel Mouse pe care l-am folosit mult și bine chiar și după ce m-am mutat în garsonieră în 2004 până nu a mai mers unul dintre butoane.
  • Mousepad cu gel care mi se părea foarte comfortabil și după ce l-am uzat pe cel luat acasă de la firmă, mi-am tot cumpărat ale mele.
  • Ultima, și poate chestia cea mai dragă mie, a fost o șurubelnița cu mâner galben pe care am folosit-o practic din acel moment pentru a-mi desface și reface calculatoarele și nu numai și mă servește chiar și în ziua de azi. A fost o lungă perioadă de vreme șurubelnița mea în cruce. Nu știu cine a cumpărat-o inițial - patronul sau vreunul dintre colegi, dar îmi amintesc că era pe un raft lângă ușa de la balcon și atât de tare mi-a plăcut, încât am profitat de ocazie într-o zi mai liniștită (probabil pe la finalul firmei) și am luat-o acasă. Da, cu alte cuvinte, am furat-o. Ca și restul chestiilor de mai sus.

Șurubelnița galbenă

La un moment dat pe parcursul redactării acestei serii de articole am făcut un efort dar nu am reușit să-mi amintesc pe ce traseu ajungeam de la facultate (unde în 2001 eram în ultimul an) la firmă. Nu îmi mai amintesc nici cum mă împărțeam cu prezența la facultate, învățat și mers la muncă și nici cu ce frecvență am mers pe acolo începând cu toamna când au dispărut patronii. Îmi amintesc în schimb de luptele cu apă de la birou din acea vară (o idee absolut genială având în vedere că erau calculatoare în jur), de pizza adusă câteodată pentru cină, de skateboarderii și rockerii pe care îi vedeam în drum spre stația de autobus și de Lucian pe care îl lăsam vineri să joace niște Fallout și luni dimineața tot acolo îl găseam. Din păcate el ne-a părăsit acum câțiva ani…

Revenind la arhive: discurile s-au păstrat surprinzător de bine fiind ținute în cameră într-un mediu oarecum controlat, fără umiditate excesivă sau temperaturi extreme. Chiar am fost mirat de cât de bine s-au comportat CD-urile care ilustrează articolul, care după câte se vede au fost ceva super ieftin neavând nici măcăr o inserție mată (fiind un coșmar de fotografiat) dar după 20 de ani am putut copia totul de pe ele fără probleme.

M-am gândit că acuma că am inscriptor BluRay dacă chiar doresc să păstrez datele, pot reduce foarte mult numărul de discuri având în vedere că pe un disc BluRay de 50 de giga încap mai mult de 70 de CD-uri. Mai multă lume mi-a spus: “dar nu ai vrea să se zgârie acel disc”… E OK, le încarc și în cloud și oricum în general nu sunt informații super valoroase. Alea valoroase le-am identificat deja de ceva vreme și le-am pus bine în mai multe locuri.

Am aruncat deja la gunoi:

  • CD-urile cu filme (chiar și două CD-uri pentru un film);
  • Tonele de DVD-uri cu filme (mai multe filme în format DivX / Xvid pe un DVD) - care după inscripționare nu au mai ajuns înapoi niciodată în calculator;
  • CD-urile cu kituri de jocuri;
  • CD-urile cu kituri de softuri (care ocupau unul sau mai multe CD-uri întregi).

Mai păstrez o vreme (cu toate că le-am pus deja în nori):

  • CD-urile cu arhivele menționate mai sus;
  • Celebra mea colecție de 80 și ceva de CD-uri cu MP3-uri.

Cam astea ar fi o parte din amintirile despre anii turnurii de mileniu, primul job la internet cafe și mai ales prima firmă la care am lucrat cu adevărat… Mă amuzam într-o zi gândindu-mă că din ceea ce se dorea a fi un articol cu amintiri despre calculatoarele mele, au ieșit trei scrieri de lungime considerabilă, dintre care două nu sunt încă terminate. Cel de față este un soi de addendum cu clarificări, descrierea procesului de documentare, deci practic vor fi în final patru articole. Minim. Sunt deja un soi de George R. R. Martin Junior. 🙂

Cronici Calculatoricești - CIP

Acum câțiva ani (vreo 5 sau 6 🥺) m-am apucat să scriu un articol despre interacțiunea mea cu calculatoarele și am tot modificat și adăugat la el până m-am gândit că ar fi frumos să-l public în toamna lui 2018 la aniversarea a 20 ani de când am PC. Apoi am depășit termenul și au trecut 2019 și 2020 cu multe probleme personale… Dar sunt hotărât să încep să public seria (adică acest articol) în prima jumate al lui 2021! — Uite că aproape am reușit, am publicat articolul la început de iulie.

Tot recitind articolul în cadrul sesiunilor de redactare mi-am dat seama că lecturam unele chestii care cu toate că îmi erau destul de clare în minte când le-am scris, le-am uitat după aia - acuma nu știu dacă din cauza liniștii sufletești că le am scrise și-s la loc sigur sau pur și simplu deoarece sunt la vârsta la care uit masiv. Cred că este vorba de varianta B. În orice caz mă bucur că le-am scris și încerc să mai scriu lucruri înainte să le uit și să știți că pentru unele chestii pe care urmează să le citiți mi-am răscolit binișor mintea și după caz am întrebat amici și cunoștințe… Care mi-au zis în mare parte că-s nebun. 🙂

Și cu asta am terminat cu introducerea, să începem călătoria în timp.

De când mă știu îmi ciuleam urechile spre orice legat de calculatoare, încă dinainte de a pune mâna pe primul calculator am prins emisiuni la televizor sau articole în reviste de genul Cutezătorii, Tehnium sau ce oi mai fi citit pe atunci. Dar primul contact adevărat a fost în clasa a IV-a sau a V-a (1989 - 1990), când s-a ținut un cerc de informatică la Casa Copiilor (Casa Pionierilor pe atunci) - și aici când zic un cerc mă refer la o singură ocazie de circa 2 ore. Calculatorul a fost cred că un HC85 și știu foarte sigur că ne-am jucat Bruce Lee și probabil că înainte de aia ne-a și spus câteva noțiuni elementare despre calculator. Dar degeaba am mers foarte entuziaști în următoarea săptămână căci am fost anunțați că nu se mai ține. A fost înlocuit de un alt cerc, nu mai știu precis care.

Voi face aici o mică paranteză și voi scrie despre cercurile la care am participat, dacă tot am făcut un efort să mi le amintesc. Așadar, în ordine cronologică cred:

  • Teatru - Unde, în mod evident, am învățat o piesă de teatru - Ăsta a fost primul cerc la care am participat, probabil în clasa întâia și mi-a plăcut extrem de mult dar știu că nu am apucat să interpretăm ce am învățat (sau am fost eu bolnav când a fost interpretată). Piesa era despre ceva încurcătură cu un magician de la circ și eu urma să interpretez magicianul deoarece personajul avea un accent, și și eu aveam accent unguresc care i-a convenit domnului Adrian Oțoiu, cel care era coordonatorul cercului. Din păcate nu am reușit să găsesc scenariul, cu toate că pe parcursul îndelungatei redactări al prezentului articolul am luat legătura cu dânsul, și chiar m-a îndrumat spre o carte pe care am cumpărat-o dar nu am găsit piesa în ea.
  • Minerit - Care de fapt era un cerc de modelism, dar fiind epoca odiosului și Baia Sprie fiind un oraș minier a trebuit denumit ca atare. Aici am construit o machetă de ARO 240 și o barcă, ambele din placaj. Cred că am umblat 3 sau 4 ani la acest cerc și mi-a plăcut foarte mult.
  • Cronologic cred că aici au picat acele 2 ore de cerc de info.
  • Foto - Unde ne-a învățat tot procesul de fotografie de la făcutul de poze până la developarea lor. Pe film binențeles.
  • Dendrologie - Aici o doamnă mai nonconfirmistă (soția unui chirurg renumit din Baia Mare) ne-a povestit vrute și nevrute despre religie, paranormal și legătura dintre ele, zăpăcindu-ne considerabil percepția ușor maleabilă pe care o aveam la acea vârstă. Ăsta a fost, cred, ultimul cerc pe care l-am frecventat.

Să revenim la calculatoare. După olimpiada de matematică din clasa a V-a (da, am participat la așa ceva și chiar am ajuns la etapa județeană!) am mers la un coleg și bun prieten să-i văd calculatorul, avea o clonă ZX Spectrum, o Electronica CIP de primă generație. Probabil ne-am jucat ceva, nu-mi mai amintesc exact ce, dar am rămas fascinat.

Electronica CIP

Îmi scapă motivul (or fi fost rezultatele bune sau acceptabile la învățătură?) dar mi-au cumpărat și mie părinții același tip de calculator de la magazinul de electronice din oraș, dacă nu mă înșel în iarna anului 1991 și îmi amintesc că de Crăciun am fost foarte ocupat să copiez și să rulez programele din manual. Acesta a fost primul meu contact, foarte entuziast, cu programarea - chiar remarcase tatăl meu că nu m-a mai interesat împodobitul bradului ca înainte. Am revenit cu tatăl meu la prietenul amintit anterior imediat după ce mi-a cumpărat calculatorul, și mi-am copiat pe o caseta primele jocuri, dintre care îmi amintesc de TUTANK, mai precis Tutankhamun, un joculeț simplu în care explorai mormântul faraonului respectiv. Acesta a fost cam printre primele jocuri pe care le-am jucat pe calculatorul propriu și după câteva zile m-am interesat la colegul meu pe la ce nivel a ajuns și mi-a spus că de fapt ei nu prea joacă jocul ăla, s-a întâmplat doar să fie la îndemână când mi-au copiat caseta.

O particularitate al acestui calculator (Electronica CIP) a fost că, spre deosebire de majoritatea clonelor și însuși ZX Spectrum-ul, nu avea interpretorul Basic în ROM ci trebuia încărcat la fiecare pornire de pe casetă. Probabil că inginerii care l-au proiectat s-au gândit că astfel poate fi mai flexibil calculatorul, existând posibilitatea de a încărca și alte interpretoare, dar realitatea a fost că în anii în care l-am folosit am încărcat mereu același BASIC în afară de câteva încercări cu PN-BASIC care era un BASIC cu mesajele în română și care permitea selectarea vitezei de încarcare / salvare. Cu toate că era interesant am abandonat destul de rapid experimentele căci nu prea mergeau unele jocuri cu el.

Pe caseta care a venit cu calculatorul a venit și un program de copiere, ce se putea încărca tot așa în locul Basic-ului, dar ulterior am făcut rost de Copy 86M aka Kovacs Copy, un program de copiere foarte bun, care comprima / decomprima în timp real tot ce încărcai / salvai pe casetă permițând astfel copierea unor jocuri care erau făcute să încapă la fix în memorie. Ah, un program de copiere însemna un programel în care încărcai ce voiai să copiezi ca și cum ai încărca efectiv softul și apoi era gata să-l redea înapoi ca tu să-l înregistrezi pe o altă casetă. Astfel nu făceai simplă copiere audio, nu aveai nevoie de 2 casetofoane și nu se eroda calitatea audio la copieri subsecvente.

Câteva cuvinte despre “perifericele” pe care le foloseam pentru CIP:

Casetofoane

Pentru încărcarea și salvarea programelor inițial foloseam casetofonul deck al combinei muzicale Electronica cumpărată de tata cândva înainte de revoluție și ulterior ca să-l menajez de multiplele derulări necesare pentru a găsi începutul unui program, cu ocazia unei plimbări “peste deal”, părinții mi-au cumpărat din piața din Sighetu Marmației (“de la ruși”) un mic casetofon rusesc (Proton 402) pe care l-am folosit din acel moment cu calculatorul. Apoi prin liceu l-am dus să redea piese la radioul liceului, l-am uitat acolo și când s-a lichidat radioul (și eu am lipsit aparent) a ajuns la un coleg - căreia i-a stat pe balcon o vreme și apoi mi-a fost returnat după alți câțiva ani. A mai trecut ceva vreme și într-o bună zi i-am făcut niște poze (poza de mai sus) și l-am pus în pubela de gunoi - nu cred că mai mergea. La aproape 20 de ani după ce l-am aruncat, făcând curățenie prin casa părintească, de fapt a mea deja după ce am moștenit-o, am găsit panourile laterale ale acestui casetofon. Le-am tras niște poze și le-am aruncat și alea. RIP. Pentru poza ilustrativă am folosit 2 poze făcute în 2003 cu primul meu aparat digital, de aici calitatea precară. Dacă vreți să vedeți în întregime miniturnul din care făcea parte casetofonul deck, aveam o poză în articolul precedent cu Roxette. Și cu casetofonul rusesc am găsit niște poze bune într-un anunț de pe Etsy.

Interfață joystick CIP

Tot cândva în această perioadă (‘91 - ‘93) apăruse magazinul Ana Electronic în Baia Mare, unde cu ocazia multiplelor vizite cu tata am ochit o interfață Kempston joystick pe care mi-a și cumpărat-o apoi, și am avut un joystick împrumut de la o verișoară de-a mea pe perioade îndelungate de timp. Cred că primul joc pe care l-am jucat cu joystick a fost WestBank. E interesant că alte jocuri nu prea mi-au rămas în minte să fi fost mișto de jucat cu acest periferic. Mai am câteva poze cu interfața: 2 și 3.

Cablu coaxial

Calculatorul îl conectam la televizorul color al familiei (o noutate și ăla pe la începutul anilor ‘90) când puteam, iar pentru momentele când părinții voiau să se uite la TV mi-a pus tata la dispoziție un mic televizor Sport. Televizor Sport pe care l-am văzut în unele poze digitale de după 2002. Habar nu am de ce l-am ținut atâta, mai ales la “îndemână” pe la mine prin cameră. Nu știu ce s-a întâmplat cu el dar televizorul color cumpărat l-am donat cândva între 2010 și 2012 (după o carieră de aproape 20 de ani în familia noastră) așa că trebuie să vă mulțumiți cu o poză cu cablul coaxial pe care-l foloseam să leg CIP-ul la TV. 🙂

După câte vedeți, toate pozele îmi aparțin: CIP-ul și cablul au supraviețuit într-un dulap lângă un robot de bucătărie arareori folosit, interfața de joystick într-un colț al unui alt dulap, folosit aproape zilnic de către părinți. Mă pregăteam de zor să pornesc calculatorul de dragul acestui articol, cu toate că știam că e stricat (vedeți puțin mai jos) dar am descoperit că îi lipsește adaptorul de curent. Probabil la un moment dat l-a luat tata să alimenteze ceva sau a ajuns în pod, sau… Nu e o mare problemă că am o sursă de laborator dar am descoperit multiple probleme la tastatură și la o inspecție mai atentă faptul că era improvizat conectorul care accepta mufa adaptoare… Cine știe ce probleme mai are de care am uitat.

Nu îmi mai amintesc exact când s-a stricat, probabil cândva în clasa a 7-a sau pe la inceputul clasei a 8-a - în orice caz știu că eram cumva pe val căci între momentul cumpărării și când s-a stricat au început să apară casete cu jocuri și programe la magazinul Satelit din centrul Băii Mari. Cumva îmi amintesc că am acceptat foarte ușor constatarea că nu mai merge - l-am deschis într-o zi și se reseta continuu, apoi după câte știu nici nu prea l-am mai încercat - cred că eram deja prins în febra PC-urilor sau a fost o experiență negativă și creierul meu a șters rapid cu buretele…

Update (31 octombrie 2021): Am găsit niște poze dintr-un jurnal de-al meu din martie 1994, unde scriam că am reparat joystick-ul primit de la vară-mea și că am și eu varianta de Spectrum a unor jocuri prezentate într-o emisiune văzută la unguri. Așadar la începutul lui ‘94, respectiv prima parte a clasei a opta, încă funcționa calculatorul.

Casete cu programe

Odată cu apariția casetelor preînregistrate la magazinul Satelit nu mai eram limitat la a face schimb și a copia programe de la alții și îmi amintesc că am pus mâna pe Lemmings care cu tot cu nivele umplea o casetă întreagă pe ambele părți. Am o frântură de amintire cum că cele două casete din imaginea de mai sus nu ar fi ale mele, dar au rămas la mine de vreo 27 de ani. Nu mai știu cine le-a cumpărat, dar după câte se vede erau pline de limbaje de programare și utilitare și probabil nu prezentau interes foarte mare la proprietar (față de jocuri) așa că au rămas la mine. De asemenea știu că după ce s-a stricat calculatorul meu și-au luat niște amici CIP-uri pentru jocuri și am împrumutat și eu multe casete care nu s-au mai întors niciodată…

Înainte și în timp ce am avut acest calculator a rulat la TVR “emisiunea cu mustăciosul” (dacă nu mă înșel în fiecare vineri) care la final dădea niște sunete ciudate - de fapt, mi-am dat seama după ce am văzut și eu calculator că transmiteau programele prin TV, doar că trebuia să ai mufă de ieșire audio la TV să înregistrezi cu casetofonul - eu nu am avut această mufă, am avut doar promisiuni că va fi montată pe acel TV Sport.

Nu se poate vorbi despre o clonă ZX Spectrum fără a menționa jocurile pe care le-am jucat cu mare plăcere:

  • Spy Hunter - Joc de “pătruns” cu mașina care se transforma în barcă și înapoi.
  • Saboteur 2 - Incredibil de multe dupămese topite cu acest joc - În colțul dreapta jos apărea ce armă ai, și eu citeam Shuriken Helo în loc de Held.
  • Deflektor - Descoperit parcă într-o sămbătă și savurat la maxim.
  • Hades Nebula - Muzica din meniu extraordinară, grafică foarte frumoasă dar jocul imposibil de greu.
  • ATV Challenge - Vărul meu l-a însoțit pe tatăl lui într-o delegație la Borșa, unde a venit un alt inspector tot cu fiul lui, care-și adusese ZX Spectrum-ul și avea jocul ăsta. 🙂 Atâta mi l-a slăvit vărul meu până l-am făcut rost și eu și chiar era fain mai ales să-l jucăm în doi.
  • Cred că mai pe la final am jucat Ironman, de fapt Ivan ‘Ironman’ Stewart’s Super Off Road. Pe ecran apărea o întreagă pistă întortocheată de offroad, pe care tu concurai cu o mașinuță. Îmi plăcea foarte mult fizica jocului, odată accelerată mașina avea inerție, derapa în curbe, sărea de pe rămpi, a fost fun.
  • Highway Encounter și partea a doua - Unul dintre ele l-am terminat.
  • WHAM! - Muzică de la formația omonimă, am rămas gură cască cât de bine poate să sune.
  • Quazatron - Interesant că cu toate că cu toate că a trecut un sfert de secol tot mai apar articole despre cum a fost dezvoltat câte un joc. Mai de mult am citit cartea unui tip care a făcut conversia lui R-Type (pe care nu l-am jucat) pentru Spectrum și recent a apărut și mi-a recomandat Google un articol despre Quazatron.

Ca orice copil am avut idei de a face propriile jocuri, dar cum nu se prea puteau scrie in BASIC (din cauza vitezei reduse) m-am rezumat la a desena “SCREEN-uri” (adică grafică introductivă care apărea în timp ce se încărca jocul) în Art Studio. Știu că jocul pe care voiam să-l fac avea să se numească Thumper Joe. Nu mă întrebați ce însemna “thumper” și nici ce trebuia să faci în joc. De asemenea desenam cu mare plăcere fonturi tot în Art Studio și am aflat că se pot salva, apoi încarca și dacă dădeai o instruncțiune: POKE 23607, CEVA puteai folosi fontul custom. De asemenea POKE 23609, NUMAR îți prelungea sunetul pe care îl scotea calculatorul la apăsarea fiecărei taste. Interesant cum acum, la 42 de ani, mi-am adus aminte de chestiile astea fără prea mult efort dar habar nu am ce am făcut acum o zi…

Dacă vine vorba de programare îmi plăcea foarte mult să încarc căteodată Beta Basic, că avea niște facilități interesante ca de exemplu grafică mult optimizată față de BASIC-ul clasic. După ce m-am uitat în manual acum că este disponibil mi-am amintit că avea structuri de looping și chiar puteai programa procedural nu doar spaghetti cu GO TO-uri.

Casete cu programe

Îmi amintesc că am citit despre VU-3D și Database în “cărțile galbene” (despre care am aflat de la un coleg că ar fi fost cărți “rebele”) și apoi cât m-am mai strofocat să fac rost de VU-3D ca să încerc și eu să fac grafică 3D. Cred că până la urmă am rulat programul și mi s-a părut un fâs. Am căutat și citit acuma review, și da, chiar a fost un fâs. Tot așa, îmi amintesc vag că aceste cărți galbene le-am cam furat… Adică era spre final cercul de informatică și cărțile erau de mult timp aruncate deoparte și păreau să se fi uitat de ele așa că le-am “luat” acasă. Să-mi fie iertat.

Cât am mai așteptat eu să pun mână pe Hisoft Basic că citisem sau auzisem că ăla are COMPILATOR, pe vremea aia eram disperat după compilatoare că nu am fost în stare să învăț să programez în cod mașină în care erau făcute toate jocurile și programele de pe ZX Spectrum. Apropo, îmi amintesc de Tutor găsit pe o casetă, era un program românesc care te învăța cod mașina. De fapt în timp ce redactam acest articol m-am pus și am căutat Tutor, și am dat peste grupul Romanian Home Computer de pe Yahoo Groups (ulterior Google Groups), unde printre altele am găsit acest progrămel precum și multe altele și foarte multe discuții interesante. Pe această listă de discuții am dat și peste un link către un articol din Today Software Magazine ăl cărui fondator este fratele celui la care m-a dus prima oară să-i văd calculatorul după olimpiada de matematică din clasa a V-a. Practic s-a închis cercul. 🙂

Va urma…

Roxette

Casete cu Roxette

Lunea trecută a murit Marie Fredriksson. 🙁

Am căutat Roxette aici pe blog și spre mirarea mea nu am găsit nimic. Nu prea mi-a venit să cred că pe parcursul tuturor acestor ani nu am zis nimic de ei, am investigat situația și mi-am dat seama că lipsa de rezultate se datora unei proaste configurări a modulului de căutare. Am remediat problema și reîncercând se pare că scrisesem de 2 ori că am fost fan. Prima oară într-un articol cu “secrete” despre mine publicat în 2007 și a doua oară relativ recent. Mi-am dat seama că aceste două mențiuni nu prea reflectă situația reală adică nu detaliază cât de mult a însemnat pentru mine această formație, așa că am decis să vă scriu o povestioară.

Să derulăm așadar timpul înapoi cu 30 de ani…

Cultura mea muzicală până pe la vârsta de 10 ani era formată din înregistrări aleatoare de la radio făcute inițial pe un radiocasetofon rusesc VEF Sigma iar apoi pe “Miniturnul” Electronica cumpărat de tata cândva în ultimii ani de comunism. Îmi mai amintesc că primisem împrumut o casetă cu Modern Talking de la cineva și mi se părea a șaptea minune a lumii.

Apoi după revoluție, în vacanțe, a început să vină la preotul catolic din orașul meu nepotul lui, care era de undeva din județul Satu Mare (dacă nu chiar din municipiul Satu Mare) și cu care eu am devenit amic “de vară”. Adresându-i clasica întrebare “ce muzică îți place” mi-a zis fără prea multă ezitare Roxette, fiindcă avea o soră mai mare căreia îi plăcea formația. Și eu îi cunoșteam de la televizor, cum în primii ani după ‘90 dădeau inclusiv la TVR multe clipuri înregistrate de la MTV și Joyride fiind un mare hit l-am tot auzit. Apoi probabil că tot prin ‘91 am ajuns cu tata la un magazin de muzică din Baia Mare, care era după cunoștințele mele al domnului Darnai Árpád (care a deținut ulterior Radio Galaxia) și însemna practic vânzare de casete copiate cu deck-uri mai mult sau mai puțin profesionale. Tata mi-a spus că îmi pot alege două casete: una a fost o compilație de hit-uri de pe care îmi amintesc ca piese de Prince - Batdance și Ken Laszlo - Madame iar cealaltă a fost Roxette - Joyride. Știu că lista de piese era tipărită la imprimantă matricială și mai știu că era o casetă RAKS și cum casetofonului meu deck Electronica nu-i plăcea începutul părții B și “mânca” banda, așa că mereu trebuia să derulez peste The Big L.

Casetă Roxette - Joyride

Apoi în scurt timp am făcut upgrade la album de la caseta RAKS la una poloneză, de la un mic butic din Baia Sprie care începuse să vândă așa ceva. Și cum în perioada aia nu aveam prea multe casete, am ajuns să ascult de zeci, dacă nu de sute, de ori acel album.

Am să fac aici o mică paranteză despre seria de patru concedii “marcante” în care mi-am însoțit părinții în timpul copilăriei. În ‘88 am fost la Vatra Dornei unde am nimerit prin ceva noroc chior într-o vilă destinată membrilor de partid și cu toate că am stat într-o cameră la subsol, mâncarea a fost foarte bună. În ‘89 am mers la Sângeorz Băi și mâncarea fost într-atât de execrabilă încât părinții mei au decis să întrerupă concediul pe la mijloc. Apoi cred că în ‘90 am făcut pauză având în vedere haosul din țară și am revenit în ‘91 la Felix și în final cu o ultimă forțare a Daciei familiei am fost în ‘92 la Băile Herculane, dar am mers făcând un ocoliș mare, dormind la Brașov și trecând peste Transfăgărășan. Mergeam cu părinții în aceste concedii și ei făceau băi balneare iar eu în acel răstimp mă plictiseam groaznic așa că de obicei îmi pierdeam timpul holbându-mă cum se joacă alții în săli de jocuri. Excepția a fost Felix, unde erau bazine cu apă caldă disponibile pentru toți și se organiza videotecă. Asta insemna că într-o sală de spectacole sau conferințe se puneau 2 televizoare mai mari pe fiecare margine, pe care apoi mergea filmul (dublat desigur de Irina Margareta Nistor). Și înainte de filme până se aduna lumea puneau videclipuri și chiar dacă habar verde nu mai am ce filme am văzut îmi amintesc foarte clar că am văzut It Must Have Been Love acolo. 🙂

Casetă Roxette - Tourism

În scurt timp după ce mi-am cumpărat Joyride tot cu ocazia unei plimbări prin Baia Mare am ajuns la un magazin unde am ochit albumul Tourism, și am fost fascinat cum de a apărut așa de repede album nou, sau ce o fi ăsta? Asta știind că polonezii erau foarte creativi în a construi “albume” în jurul unui EP doar ca să umple o casetă. Un favorit de pe acest album a fost melodia The Rain - pe care am ascultat-o la un moment dat atât de tare încât a ieșit fum din amplificator. Dar asta nu era un lucru nou, am ars etajul final al acelui amplificator de mai multe ori.

Casetă Roxette - Pearls of Passion și MTV Unplugged

Nu știu exact când, dar cândva în această perioadă m-am echipat și cu Pearls of Passion și MTV Unplugged (un album neoficial înregistrat probabil de la MTV de niște polonezi iscusiți) cumpărate ori de la taraba de casete din piață ori din Baia Mare de la careva magazin, posibil Satelit. Asta a fost și era posterelor, extrase din diferite reviste și știu că am făcut schimb cu cineva și am dat mai multe postere cu alte formații pe unul fain și cartonat cu Roxette care a stat destul de mult timp pe peretele camerei mele și mi se pare că îl văzusem destul de recent pus pe undeva.

Cronologic a urmat Almost Unreal, piesă inclusă în soundtrack-ul filmului Super Mario Bros (sau Super Mario Bros Brothers cum îi spuneam eu greșit, neștiind că bros e prescurtarea la brothers). Am văzut filmul noaptea la Cinemar Baia Mare și nu mi s-a părut mare lucru. Cu mintea de acuma adaug că a fost un film slab și stupizel. Ulterior am citit că nici piesa nu a fost foarte apreciată de critici, dar mie mi-a plăcut, mai ales că versurile “Sometimes I feel / Strange as it seems / You’ve been in my dreams / All my life” mă gâdilau în mod plăcut la melancolie. După câte se pare nu am avut albumul Look Sharp sau poate l-am avut, l-am împrumutat și împrumutat a rămas.

Așa cum am mai scris și în articolul despre capsula timpului muzicală în această perioadă mă documentam despre muzică și varietăți din Ecran Magazin, care era un ziar autohton, un soi de copie mai ieftină a revistelor Bravo și Popcorn - de fapt cred că majoritatea informațiilor și articolelor din aceste două reviste le și traduceau. Ca să fiu sincer nu mai știu exact dacă din acest ziar sau nu, dar știu că am fost foarte hyped dinainte să iasă Crash! Boom! Bang! pe care l-am așteptat foarte tare. Apoi într-o sâmbătă brusc am găsit caseta la piața și am cumpărat-o instant. Mi-a plăcut foarte mult, știu că am savurat-o efectiv, nu există piesă care să nu-mi fi plăcut de pe acel album. Mi se pare și acum că în momentul lansării acelui album formația era cumva în apogeu și eu la fel, în apogeul de a fi un fan de-al lor. Asta a fost perioada când mă “infiltram” la calculator la mina Baia Sprie, și știu că una dintre îndeletniciri era să copiez textele de melodii din Ecran Magazin pe calculator și să mi le tipăresc.

Casetă Roxette - Don't Bore Us Get To The Chorus

Crash! Boom! Bang! a coincis pentru mine cu terminarea școlii generale. A urmat perioada licelului când orientarea mea muzicală s-a schimbat mult și intens. La început a câștigat teren muzica electronică instrumentală de genul lui Vangelis și Mike Oldfield iar ulterior rockul și metalul trecând prin mai multe etape de la Helloween până la Dream Theater. Apoi spre finalul licelui m-a prins încet-încet curentul de muzică electronică de dans (numită pe atunci house) de pe Viva și MCM. Totuși cu ocazia unei excursii cu clasa la Brașov mi-am luat Don’t Bore Us, Get To The Chorus care era de fapt un best of pe care au fost strecurate 4 piese noi, piese care mi-au plăcut mult.

CD Roxette - Have A Nice Day

În ‘98, în primele luni de facultate, mi-au luat părinții primul PC, și am avut în sfârșit CD player (mai precis CD-ROM) și cu toate că pot număra pe degetele de la cele două mâini câte CD-uri mi-am luat înainte de a descoperi că pot să descarc orice muzică de pe net, de fapt înainte de a avea acces să fac asta, mi-am luat la începutul lui ‘99 Have A Nice Day, binențeles tot bulgăresc. Nu prea am exagerat însă cu ascultatul, reascultând acuma am remarcat că sunt piese pe care abia le știam.

Tot cândva prin perioada facultății am văzut la o amică CD-uri originale cu Roxette primite la rândul ei împrumut de la cineva. Am fost invidios, dar am profitat de ocazie să răsfoiesc și să admir cărticelele.

Prin 2006 când deja accesul la internet devenise o chestie obișnuită și cum am dat de trackere de torrent specializate pe muzică, mi-am descarcat discografia la o calitate acceptabilă și am avut un maxim moment de nostalgie de mi-au urcat Roxette pe primul loc în topul ascultărilor pe last.fm. Apoi, prost fiind, am fost stânjenit și am șters ascultările considerând probabil că nu erau destul de cool încât să-mi reprezinte gusturile “rafinate” din acea perioadă. Tot atunci mi-am dat seama că înțeleg cu ușurință 99% din versurile care cu 10 ani înainte mi se păreau o adevărată aventură de descifrat. De asemenea am descoperit că exista piesa I Remember You pe albumul Joyride pe care eu nu o auzisem până în acel moment că nu o fi încăput pe casetă. Ciudat că a lipsit de pe ambele copii pe care le-am avut.

Concert Roxette Cluj Napoca 2012 - Credit: stiridecluj.ro

Derulăm banda pe repede înainte până pe 19 iulie 2012 - Concert Roxette la Cluj! O experiență absolut extraordinară! Nu îmi venea să cred ca sunt acolo. Cu siguranță că puștiul din Baia Sprie care era atât de încântat de Joyride, Tourism și Crash! Boom! Bang! cu două decenii înainte nu și-a imaginat vreodată că își va vedea formația preferată live. Am fost destul de marcat fiindcă știam că a fost bolnavă Marie, dar nu eram foarte bine informat cât de bolnavă, am observat la concert că se mișca greoi, apoi am citit că după descoperirea tumorii în cap și operația aferentă a trebuit să reînvețe să vorbească și să cânte și că era deja oarbă la un ochi. Nu am făcut decât două poze și o filmare fiindcă am vrut să mă bucur și să absorb cât mai bine momentul. Știu că am cântat majoritatea pieselor cu ei și că mi-am înnebunit un prieten fiindcă în mașină din Baia Mare până la Cluj mi-am pus pasagerii să asculte exclusiv Roxette. De încălzire. 🙂

În 2016 a ajuns la mine știrea că i-au recomandat doctorii să nu mai concerteze, motiv pentru care au anulat sau intrerupt turneul planificat pentru acel an. Tot începând din 2016 m-am apucat de colecționat discuri de vinyl și am făcut un efort de a căuta și cumpăra discuri cu Roxette, dar nu am avut foarte mult succes. Recent mi-am cumparat din Cărturești dublu CD-ul XXX - The 30 Biggest Hits care a mers destul de mult în mașină. Acum câteva săptămâni (maxim 3) am tras niște căutari despre ei, și am vazut că nu a mai fost niciun update, în afara câtorva titluri de scandal. Cel mai recent sâmbata, montând ceva instalații electrice am rugat google-ul să-mi cânte “some Roxette”. Și apoi marți a venit vestea…

Dormi în pace Marie, îți mulțumesc că mi-ai umplut atâtea ore din viață cu vocea ta frumoasă și că mi-ai definit muzical o mare parte din adolescență.

Credite: Poza cu VEF Sigma am ciordit-o de aici iar cea cu miniturnul Electronica de pe Forumul Electroniștilor. După ce am căutat în arhiva personală și am constatat că sunt praf cele 2 poze de-ale mele făcute cu Galaxy S la fel ca și filmarea, poza de la concert am luat-o de pe stiridecluj.ro (foto Alina Todea). A, și probabil că una dintre multele căpățâni din poză este chiar a mea, că acolo am fost, în față.