Cronici Calculatoricești - Limbo

Continui cu amintirile mele despre calculatoare fiind vorba în rândurile de mai jos de finalul școlii generale și perioada liceului când nu am avut calculatorul propriu și am fost cum ar veni între două calculatoare: CIP-ul despre care a fost vorba în articolul anterior și care s-a stricat cândva pe la începutul clasei a opta și PC-ul pe care l-am primit în primul semestru al primului an de facultate. De aici subtitlul “inspirat” al acestui articol.

Menționasem că primul contact cu un calculator compatibil ZX Spectrum l-am avut cu ocazia unui cerc de informatică, mai precis o oră sau cât a fost și că după aia nu s-a mai ținut. Ce nu am zis este că s-a reluat (probabil în următorul an) și că am continuat să-l frecventez chiar și după ce am avut CIP-ul acasă. Și am umblat nu neapărat pentru jocuri, căci cam aia se făcea acolo, ci mai mult pentru socializare. Și foarte bine am făcut, pentru că la un moment dat m-a contactat doamna profesoară de la cerc că i-a fost încredințat să aleagă pe cine duce din Maramureș în tabăra națională de informatică din acel an. Și pe lângă trei băieți din Baia Mare (clasele V, VI și VII) m-a ales pe mine ca reprezentant al clasei a VIII-a.

Ecuson tabără națională de informatică 1994

Când a trebuit să mă hotărăsc dacă să mă duc sau nu în această tabără (în vacanța de primăvara a lui 1994) a fost cred că prima oară când mi-am zis “wow, atât de grele sunt deciziile de adult?” (aveam 15 ani) fiindcă a trebuit să aleg între a merge sau a rămane să fac ore de pregătire suplimentară la matematică din vacanță - eram înainte de admiterea la liceu. Părinții mi-au dat practic mână liberă. Privind în retrospectivă pot să spun că am luat decizia corectă, pentru că în mare parte această tabără m-a pus pe calea carierei pe care o am în acest moment. Am și o mulțime de amintiri de acolo: cum îmi spălam ciorapii cu săpun Protex (mai precis îmi amintesc mirosul acestui săpun), sala de jocuri unde mergeam aproape în fiecare seară și unde atracția principală era un joc arcade cu un soldat care a fost terminat de cineva fix în seara în care eu nu m-am dus, laboratorul cu calculatoare încropit în sala de conferințe al unui hotel cu PC-uri pe care singurul joc disponibil era gorilla.bas, vizita la castelul Peleș și excursia pe munte unde spre deosebire de restul eu nu mă afundam în zăpadă - că deh, eu eram băiatul dintr-un orășel de munte obișnuit cu excursiile. Tot în această tabără am văzut pentru prima dată revista Hobbit, de fapt e mult zis că am văzut-o, o răsfoia cineva fiind înconjurat de mulți curioși. Mi-am satisfăcut curozitatea după mulți ani descărcând toată colecția de pe torrent. Și mai știu că am rămas șocat când l-am auzit pe unul povestind că a dormit în parc după un concert Phoenix.

Vreau să remarc aici cât de bine documentată a rămas această tabără: am găsit după cum se vede mai sus ecusonul, o scrisoare scrisă către părinți - care a fost de fapt a doua trimisă, o scrisoare trimisă de mama ca răspuns la prima mea scrisoare, niște vederi cu Castelul Peleș și un jurnal de-al meu din acea perioadă într-un carnețel în care mi-am făcut inclusiv lista cu ce am de dus.

A fost prima și ultima mea tabără și am stabilit acolo o prietenie cu unul dintre băieții din Baia Mare (Ghiță) cu care am ținut legătura iar după ce i-au cumpărat ai lui PC în ‘95 l-am tot vizitat ca musafir nepoftit, disperând părinții pentru că aveam prostul obicei de a uita de noțiunea timpului când mă vedeam în fața calculatorului. Când spun că disperam părinții mă refer atât la ai lui pentru că le stăteam pe cap cât și la ai mei care nu știau pe unde întârziu și le era rușine să sune după mine… Dar așa cum ziceam mai sus tabăra și acest om au fost definitorii pentru viitorul meu, pentru că nu doar ne jucam la el pe PC ci și exploram diferite programe (utilitare, antiviruși). Un moment foarte interesant a fost când a primit o placă de sunet Creative Sound Blaster cu o grămadă de soft-uri “bundled”, după aia am dus casetofonul meu pe la el de câteva ori să înregistrăm muzică din jocuri (Red Alert, Command and Conquer) și module (.mod, .xm, .it - predecesoarele MP3-urilor). De asemenea îmi amintesc că mi-a împrumutat manualele de la placa de sunet și m-am apucat să le lecturez chiar pe autobus din Baia Mare spre Baia Sprie.

Tatăl colegului de clasă (Flaviu) cu Electronica CIP menționat în articolul anterior era director la liceul din Baia Sprie și la un moment dat am fost invitat și eu în laboratorul de informatică de acolo dotat cu PC-uri. Era un singur 386 alături de mai multe 286-uri - știu că doar pe 386 mergea jocul Comanche și grafica mi se părea absolut fantastică. Din păcate nu prea am mai putut merge în acel laborator și îmi amintesc cum ieșeam câteodată acasă seara în curte la colțul garajului și mă uitam cu jind peste vale la geamurile luminate ale laboratorului și îmi doream foarte mult să fiu acolo… Tot Flaviu mi-a explicat cum să folosesc comanda arj să extrag un joc - până în acel moment linia de comandă a DOS-ului mi se părea ceva magic și imposibil de greu.

Am avut o vreme acces la PC la mina Baia Sprie unde lucra tatăl meu, într-o primă instanță chemat chiar de contabilul șef care a fost fascinat de interesul meu pentru calculatoare - iarăși am o amintire foarte precisă că atunci mă blocasem în Norton Commander neștiind cum să trec dintr-un panel în celălalt (cu toate ca îmi amintesc că am apăsat toate tastele, se pare că nu am dat de tasta Tab). Apoi după tabăra dintr-a VIII-a, în vacanța dintre terminarea școlii generale și liceu, a urmat capitolul 2, umblatul la PC la biroul topografilor. Am fost dat afară de ceva directoraș, dar am revenit cu tupeu după scurtă vreme și am reușit să repar ceva bubă software la care mi-au zis băieții ceva de genul: “acuma de ce nu a aici directorul să te vadă?” iar eu era să pușc efectiv de mândrie. M-am jucat acolo Goblins (ăsta și în primul birou, la contabile), Dune și ce mai primeam de la băieții de la liceu sau de la Ghiță, copiam texte Roxette din Ecran Magazin să le tipăresc, mă familiarizam cu Quattro Pro, varianta de DOS. În biroul topografilor era aproape întotdeauna fum gros de țigară și se discuta de episodul de dinainte cu o seară din Maddie și David. Cred că l-am văzut ulterior pe unul dintre domnii din acel birou, venise cu cineva pe la Internet Cafe-ul unde lucram în 1999 - 2000 - asta a fost cu vreo 5 sau 6 ani după vizitele mele la mină. Pe atunci mi se părea o eternitate căci trecuse liceul, începusem facultatea, primisem propriul PC și m-am angajat la Internet Cafe dar acum, în viața de adult, știu că 5 ani trec într-o clipită.

Nu mai știu exact cu ce frecvență mergeam pe la mină dar îmi amintesc perfect drumul pe care îl parcurgeam, scurtătura prin pădure - scurtătură care pe anumite porțiuni nu a mai fost circulată (că mina s-a închis pe la începutul anilor 2000) și nu cred că se mai poate merge. Îmi aduc aminte că îmi era ciudă dacă dormeam mai mult dimineața că mi se scurta statul la PC, dar dacă urcam prin pădure pe la 9 sau 10, pe la ora 2 coboram cu autobusul cu personal - câteodată voiam să cobor până în Baia Mare și cea mai stranie amintire este că zăpăcit fiind am urcat odată în autobusul care ducea la penitenciar deținuții care lucrau în mină. Mi s-a părut mie ciudat că e nenea polițistul în autobus… Apoi m-a lăsat autobusul la intrarea în Baia Mare, de unde a trebuit să ma plimb mult (5 km) să ajung la prietenul Ghiță.

Într-unul din ziarele ungurești pe care mi le-am tot luat în perioada școlii generale de la magazinul Compact din Baia Mare (magazinul mai există și azi), am ochit o pagină de publicitate cu o poză cu un PC mare și frumos și o adresă de Hong Kong către care m-am pus eu să scriu o scrisoare de cerșit calculator. Știu că am tot scris și redactat la ea (pe hârtie), și cum în perioada aia țineam și jurnal, am găsit notat la un moment dat că “azi mi-am mai îmbunătățit scrisoarea de cerșit”. Ah și am găsit și scrisoarea, în forma ei “finală” probabil, plină de greșeli de engleză care acum mi se par hazlii. Apropo greșeli de engleză, îmi mai amintesc că am întrebat-o pe profesoara cu care făceam ore de engleză în particular, cum se zice “vă rog să aveți caritate”, ea m-a întrebat de ce mă înteresează, iar eu am zis “numa’ așa”. 🙂 Cu mintea de acuma îmi dau seama că s-a prins imediat că vreau să cerșesc ceva. Nu am trimis niciodată scrisoarea.

Reclamă Kaiyo SL-100 în ziarul Heti Chip

Nu îmi vine să cred, dar într-o sesiune de redactare a acestui articol în 2020 chiar mi-am amintit de numele revistei: Heti CHIP (CHIP săptămânal), am căutat-o, am găsit câteva numere scanate pe un site unguresc, am descărcat la plesneală un PDF cu un număr din ‘93, am derulat instinctiv la ultima pagina, unde știam că era reclama - și chiar acolo a fost! 😀

A urmat liceul, unde nu am intrat la profilul de informatică deși am încercat - am fost foarte aproape. În clasa a noua am încercat parcă să mă duc la olimpiada de informatică dar mi s-a spus ori că e doar pentru ăia de profil ori că n-am nicio șansă deoarece e o altă programă la clasele de profil față de ce făceam noi la matematică-fizică - nu-mi mai amintesc exact, ceea ce îmi amintesc este că am învățat Pascal la informatică pe tot parcursul liceului și eram invidios pe cei de la profilul de informatică că ei au trecut de la un moment dat la C.

Perioada liceului a fost în mare parte agonie, după cum ziceam am mers acasă pe la prieteni și colegi de clasă și am stat pe capul lor, am cerșit să mă lase în laboratoare, am mers cu un prieten la biroul mamei lui la Universitatea de Nord… Practic oriunde exista PC, Janos incerca să se înfigă. A fost interesant laboratorul de la liceu, pe Novell Netware, erau niște calculatoare 286 dar nu aveau propriul lor hard disk, ci bootau și lucrau de pe un hard disc central aflat pe serverul din sala profesorilor de informatică. Cât m-am mai cerșit eu în acea sală, iar șefa catedrei de info mă evacua invariabil dacă mă prindea. Tot acolo am încercat să editez revista școlii în Corel Draw dar am ratat lansarea cu o zi. Îmi cumpărasem o carte despre Corel Draw și am învățat programul “la rece”, adică citind acasă din carte fără să exersez imediat ceea ce citesc pe un calculator. Gândind în retrospectivă nu știu cât ar fi fost de bine dacă prin ceva minune primeam PC în timpul liceului, oricum am avut probleme destul de mari cu concentrarea la învățat, în sensul că am rămas corigent la matematică cu media 3 în primul trimestru al clasei a XI-a… Dacă apărea propriul PC în imagine era probabil catastrofal. În timpul redactării articolului am povestit cu unul dintre băieții olimpici din Baia Sprie cu care eram prieten și am aflat cum au scris ei un ecran de login fake din care au aflat parola profesorilor. Ah și mai știu că rarisim de tot am văzut că “privilegiații” prieteni ai profesorilor și / sau olimpicii mai dădeau sesiuni de DOOM în rețea în laborator. Update: Lecturând jurnalul meu din acele vremuri se pare că m-am jucat și eu DOOM acolo dar am uitat complet de asta.

Tot în laborator am avut acces o perioadă la email. Îmi amintesc aproape precis că citeam și scriam emailurile în pine și că după ce le scriam și dădeam send trimiterea lor efectivă se întâmpla cândva noaptea. Mă abonasem la ceva liste de email și era super fain când accesam și găseam în inbox zeci de emailuri.

Ziceam în articolul anterior că pe vremuri am prins la TVR emisiunea cu mustăciosul, despre care am aflat de pe mailing list-ul Romanian Home Computer că s-ar putea să se fi numit “Teleșcoala”. În timpul liceului, prin antena satelit proaspăt cumpărată de tata în jurul Crăciunului din ‘96 am urmărit The Site și The Computer Chronicles pe NBC (un deliciu de urmărit acum pe YouTube). The Site a fost rampa de lansare pentru Leo Laporte care a fost apoi la emisiunea Screen Savers la Tech TV (din ale cărui episoade am mai descărcat imediat după ce am ajuns la bloc la conexiune de internet permanentă) și al cărui podcast (TWiT) îl mai ascult și în ziua de azi din când în când.

Cred că încă în timpul CIP-ului îmi luasem o carte în maghiară cu limbajul Forth de la sediul local UDMR de unde îmi cumpăram și revistele imediat după revoluție. Am învățat ceva și din acest limbaj la rece, citind din carte și încercând să memorez. Privind înapoi a fost un efort cam degeaba. La un moment dat am făcut rost de interpretor Forth pentru CIP și m-am bucurat că am putut să încerc în sfârșit ceea ce învățasem. Ulterior m-am bucurat și mai tare că m-am putut scăpa de carte la anticariat cu toate că era depășită moral binișor încă de când mi-am cumpărat-o. Tot atunci am vândut și cartea cu Corel Draw menționată mai sus.

Revista Computer Panorama din Martie 1995 și floppy disk-ul aferent

Cu mult înainte să am PC mi-am tot cumpărat reviste de specialitate: Computer Panorama în maghiară (inițial venea cu discuri de 5.25” pe care le-am dus și le-am explorat la mină și le mai am și acum!), ulterior CHIP-ul unguresc iar apoi PC-X (tot în maghiară) câteodată din ultimii bani pe care-i aveam. CHIP-ul românesc nu mi-l prea cumpăram pentru că și-l cumpăra prietenul Ghiță și primeam cumva un rezumat cu ce se merită citit și mai lecturam la el sau împrumutam câte o revistă.

Revista PC-X din Decembrie 1997 și CD-ul aferent

PC-X a fost ultima dintre revistele descoperite înainte să primesc propriul meu PC și a fost iarăși cumva definitorie pentru mine. Era interesantă și revista în sine căci pe lângă jocuri avea multe pagini dedicate chestiilor conexe multimedia, din paginile ei am aflat de demoscene de exemplu, dar CD-ul era o adevărată mină de aur. Pe lângă demo-uri de jocuri, am găsit demo-uri din demoscene și, poate cel mai important, multă muzică făcută de cititori în format modul (.xm, .it) - care era cum ar veni muzică open source, puteai vedea cum a fost făcută, o puteai modifica, puteai lua sample-uri… De asemenea mulți își scriau adresa de email și cea poștală în zona de informații din fișier și astfel am stabilit prietenia cu Attila cu care am corespondat întâi prin scrisori (de hârtie), apoi scrisori în format .txt trimise în plicuri burdușite de dischete și în final email-uri evident. Mai ținem legătura și în ziua de azi.

În vacanța dintre liceu și facultate (vara lui 1998) am mers pe la un amic din Baia Sprie care avea un 286 și m-am jucat mult Civilization acolo. Știu că au fost cumva melancolice acele vizite, mai mult mă duceam să mai povestesc și să socializez, 286-le fiind deja super depășit la acea vreme.

La facultate am încercat în Cluj-Napoca la Universitatea Tehnică dar nu am intrat, cu aceași notă aș fi intrat la Babeș Bolyai… Am intrat însă la Baia Mare și încă cu bursă!

Posted in: cronică, tehnic, cronici calculatoricești.

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2022/2022-10-06-cronici-calculatoricesti-limbo.markdown.