Narnia din curtea mea

Wednesday, September 25, 2024

Am mai amintit într-o însemnare “recentă” că meșteresc în jurul casei din Baia Sprie aproximativ orice, mai puțin ceea ce ar fi chiar important de făcut. Anul trecut am reușit să depun cu succes dosarul pentru panouri fotovoltaice și m-am gândit să-mi fac un sistem de irigații pentru gazon cu apă provenită din fântâna din mijlocul curții via un hidrofor alimentat la rândul lui cu energie solară - practic apă gratis! De fapt începusem în 2022 cu construcția unui piedestal / coteț pentru hidrofor dar anul trecut mi-am zis că doar nu o să am furtunuri trase prin toată curtea ca un începător… Nu! Eu voi avea totul în subteran ca un adevărat profesionist! A rezultat brăzdarea curții cu șanțuri săpate de excavator și construirea unui cămin de apă de beton de 1 metru cub. Ocupație pentru toată vara dacă tot am fost șomer…

Și dacă tot am pus conducte de apă pentru irigații am tras și niște țevi de canalizare pentru ape pluviale, dar a venit iarna peste mine și s-a “terminat” toată lucrarea în mijlocul curții după ce trecusem cu țevăraia pe sub trotuarul care duce de la poartă la intrarea în casă. Anul acesta m-am pus să continui dar m-am gândit că ar fi frumos să îndrept și să betonez o bucată mai mare de teren în fața ușii de la casă să rezulte un soi de terasă unde să-mi pot pune printre altele tomberoanele. Totodată era deja timpul să aranjez burlanul care a fost pus provizoriu să se scurgă într-un sifon al canalizării atunci când părinții mei au renovat casa prin 1987. Și așa a rămas mai mult de 35 de ani… Mai aveam și o streașină care arunca apa pur și simplu pe jos, sub aia am construit o rigolă din 3 cămine pluviale alipite. S-au cam complicat treburile și s-a lungit lucrarea peste toată vara, mai ales că am avut timp limitat de lucru.

Instalasem un cămin de plastic într-unul dintre colțurile acestei viitore terase, acolo unde am ieșit țevile de sub trotuar, cu scopul de a avea acces la joncțiuni pentru ca să le pot modifica pe viitor dacă mă taie capul, să nu trebuiască nici să sap după ele și nici să sparg construcția nou nouță. După ce am aliniat căminul cu laser, l-am fixat cu spumă și apoi cu beton, ca un ultim pas de finisare voiam să betonez fundul căminului să aibă un aspect mai frumos decât cu pământ. Dar nu doream să se adune apa să băltească și cum aveam o bucată de țeavă PVC rămasă m-am gândit să o îngrop aia, să pun un mic sifon deasupra astfel încât apa să se scurgă acolo și fundul căminului să rămână frumos și curat. Haha, recitind îmi dau seama că sună destul de amuzant ce am scris aici.

Am început așadar să sap să fac loc pentru țeava respectivă cu o lopățică de grădină, apoi cu burghiul de pământ, apoi am adus rotopercutorul pe care montasem burghiul mare. Rotopercutorul s-a blocat întâi, apoi a mers foarte ușor în jos de câteva ori. Am presupus că întâi am dat într-o piatră (din care am din belșug în pământ casa fiind construită pe un soi de taluz) și după aia am nimerit o parte cu argilă sau spațiul dintre doi bolovani. La final am luat ranga și am încercat să disloc niște pietre și apoi am dat cu ea în zona unde rotopercutorul a mers foarte ușor, si ranga a pătruns în gol câțiva zeci de centimetri! După alte câteva lovituri am realizat stupefiat că dădusem într-o cavitate subterană.

Prin magia camerei de supraveghere (care era orientată unde trebuie) iată și cele două momente, întâi când îmi merge rotopercutorul ușor în jos:

Și aici momentul cu ranga unde cu toate că sunt cu spatele mi se observă mirarea pe gesturi:

În câteva minute am revenit cu o lanternă frontală și într-adevăr se vedea că mai jos de breșă urmau câțiva centimetri de gol și abia puțin mai jos pământul.

Apoi am făcut câteva poze și dacă tot aveam telefonul în mână rapid le-am și povestit unor prieteni ce am pățit. Unul din Baia Sprie s-a oferit să-mi împrumute un mic endoscop pentru telefon și mi l-a și adus rapid, însă, din păcate, nu emitea suficientă lumină pentru a vedea ceva. În acel moment, încă presupuneam că am dat de spațiul dintre doi bolovani, mai ales că eram la aproximativ un metru de capătul garajului, care este săpat la peste doi metri adâncime. Mă gândeam că atunci când au săpat prelungirea garajului în anii ‘70, probabil au săpat mai departe decât trebuia sau au pus bolovanii mai mari în capăt, iar când le-au acoperit, a rămas o cavitate. De când mă știu, în capătul mai adânc al garajului a fost o mobilă veche de bucătărie, așa că nu am văzut niciodată peretele golit.

Ca să fiu sincer în acele momente cu toate că mintea îmi zicea că e puțin probabil cu inima am cam sperat că poate am descoperit o comoară îngropată sau ceva de valoare lăsat acolo de cineva “pentru zile negre”. Atât de entuziasmat am fost de aceste gânduri că abia după ce le-am scris prietenilor despre cum am eșuat cu endoscopul mi-am amintit că am o cameră de filmat 360 și am revenit cu ea a doua zi, plus îmi cumpărasem un bec de lucru nou nouț de la Dedeman pentru că cel pe care îl aveam moștenit de la tata trecuse prin multe și nu prea mai era utilizabil. Am coborât becul și apoi camera în cavitate și vizionând filmarea, am realizat că, cel mai probabil, descoperisem o canalizare veche. Vă las aici un videoclip 360 în care puteți roti imaginea pentru a vedea despre ce este vorba:

Casa este în familie din anul 1938, când a fost cumpărată de bunicul meu. În 1987-1988, când am renovat, tatăl meu spunea că avea deja peste 100 de ani, iar de atunci au mai trecut aproape 40 de ani… Nu știu dacă tata știa de această cavitate. În paralel cu ea au turnat trotuarul și perpendicular pe ea a fost instalată canalizarea nouă , dar cred că a trecut deasupra ei. Aceste lucrări s-au realizat cu ocazia renovărilor din anii ‘80, despre care am vorbit mai sus. Înainte, în anii ‘70 când au construit garajul, a fost modificat trotuarul care ieșea din casă spre poartă iar poarta a fost mutată mai sus, pe o altă stradă de fapt. E interesant că săpase acolo excavatorul, apoi am mai săpat eu să ajung la adâncimea la care băgasem țevile pe sub trotuar, apoi iar am mai scobit ceva să încapă căminul dar am ajuns un pic mai jos decât trebuia, așa că am pus pietriș - iar când m-am hotărât să sap mai jos pentru a instala sifonul am mers și mai jos. Practic tavanul acestei canalizării era la circa 60 de centimetri sub pământ.

M-am gândit la două lucruri interesante:

• În primul rând, m-am simțit foarte surprins și intrigat când am descoperit că am trăit acolo 20 de ani fără să știu sau să știm că sub grădinuța cu flori dintre garaj și trotuar exista o mică peșteră.
• În al doilea rând, m-am întrebat dacă aerul care era acolo era prins de 50 sau 60 de ani. De fapt, nu mirosea ciudat și, ca nespecialist în geologie și speologie, este posibil că mă înșel în această presupunere.

Revenind la lucrarea în ansamblu, trebuie să spun că, neavând experiență, fac totul pas cu pas. Nu pot să-mi fac un plan detaliat pe termen lung, deoarece mereu apar lucruri noi care trebuie rezolvate după ce văd o parte terminată. Ajunge să mă gândesc de câte ori am mers seara să pornesc nivela cu laser sau că idea inițială era să betonez tot, până mi-a dat un amic idea cu pavele… Ah și mi-am dat seama că platforma / cotețul pentru hidrofor nu e o idee bună deloc, pentru că înainte de fiecare iarnă va trebuie să-l demontez, să golesc țevile de apă, dar despre asta altădată.

Iată cum arată căminul finalizat, accesul spre Narnia fiind după acel sifon:

Nu știu ce concluzie să scriu în afară de englezismul: keep digging, you never know what you’ll find. 🙂