Cum să călătorești în timp - Ghid Practic
Tuesday, March 15, 2022Sunt în plin proces de documentare a părții cu numărul trei din seria articolelor despre calculatoarele mele (cu toate că în momentul redactării articolului de față nu a apărut pe blog nici partea a doua). Spoiler: în a treia parte va fi vorba despre PC-urile mele și încerc să adun câte informații pot despre această perioadă. Totodată îmi fac curat prin casa din Baia Sprie, respectiv în fosta (și actuala) mea cameră, unde, până anul trecut, timpul înghețase din 2004 când m-am mutat de acolo. Răposații mei părinți nu s-au atins de tona de CD-uri inscripționate pe care le-am lăsat în dulap. Am mai umblat eu cu ele dar cu precădere cu cele cu MP3-uri pe care le luam să le ascult (și să le redescopăr conținutul) în mașină.
O surpriză în cursul acestei explorări a dulapului a fost descoperirea unui set de CD-uri pe care le intitulasem _raw_cd_1 până la 6 (nu am găsit al 5-lea). Inspectându-le am realizat că e vorba de CD-urile scrise când am aflat că e gata pe bune cu firma din 2001, adică primă firmă adevărată la care am lucrat, unde practic mi-am început cariera. Asta după ce am avut noi angajații presupuneri că ar fi gata, că patronul francez a lipsit mult, știu că la atacurile din 11 septembrie nu era prin zonă și după data fișierelor se pare că discurile le-am inscripționat cândva prin decembrie. Având drum prin Baia Mare în acea zi mi-am cumpărat câteva CD-uri goale și m-am dus și am scris pe ele cam tot ce aveam pe hard discul calculatorului meu de la lucru. Și bine am făcut, că următoarea dată când m-am dus era deja mutată mobila și calculatoarele strânse… Zic că a fost o surpriză acest set de CD-uri fiindcă, cu toate că după găsirea lor mi-am dat seama că am o frântură de amintire despre cum le-am scris (relatată mai sus), uitasem complet de existența lor și au stat acolo în dulap în jur de 20 de ani. Iar denumirea vine de la faptul că în acele vremuri inscripționarea unui CD era un adevărat ritual, întâi organizam frumos ce aveam de scris în directoare și subdirectoare și abia apoi scriam CD-ul - pe când astea au fost scrise oarecum la repezeală la modul brut / crud (raw). Ah, pe vremea aia aveam inscriptor doar la firmă.
Pe unul dintre aceste CD-uri am găsit un fișier my_webwebstudio_mailbox.rar (culmea, în ceea ce părea a fi arhiva directorului d:\temp) și mi-am dat seama că este vorba despre arhiva mailurilor mele primite și trimise cât am lucrat în acel an acolo (firma s-a numit WebWebStudio). Pe un alt disc, nu din seria asta raw, dar tot pe CD-urile mele cu arhive am găsit și my-internetcafe-mailbox-rip.rar - asta fiind arhiva mailbox-urile mele de la Internet Cafe-ul unde am lucrat fix înainte - primul meu job. Cu toate că dorința inițială de a identifica configurațiile primelor 2 calculatoare ale mele - despre care aș fi putut găsi indicii printre aceste mail-uri - a fost satisfăcută într-un alt mod, după niște plănuit m-am pus într-o seară și am instalat Windows XP în VirtualBox iar apoi am instalat The Bat! al cărui kit l-am găsit tot pe unul dintre CD-urile cu arhive cu tot cu crack inclus. Practic găsirea acestui kit a fost ultima piesă de puzzle lipsă, altfel degeaba aveam mailboxurile dacă nu aveam softul cu care să le citesc - și era cam greu să găsesc de descărcat o versiune de acum două decenii.
Restabilind directorul de mailuri și pornind clientul de mail, am demarat practic DeLorean-ul… A fost o experiență foarte interesantă să găsesc mailuri necitite cu diferite newslettere și să le citesc acuma, după 20 de ani. De asemenea, aruncând o geană în folderul Sent, am fost foarte mirat să văd cu câți oameni corespondam prin mail pe lângă IRC-ul cel de toate zilele - se vede că nu existau platforme de socializare în acele vremuri iar mesageria instant era într-o fază emergentă.
Pentru cei pe care îi deranjează directorul crack din screenshot, am să menționez că unul dintre primele softuri pe care le-am cumpărat (în viața mea), pare-mi-se imediat cum am ajuns să lucru de acasă în primăvara lui 2002, a fost The Bat!. Sau un joc de jigsaw puzzle. Nu mai știu care sau în ce ordine. The Bat! era un client grozav de email, fără problemele de securitate ale Outlook-ului, am încetat să-l folosesc abia cândva după ce am făcut rost de contul de Gmail.
Update în 28 Decembrie 2022: Documentând articolul despre 20 de ani de blog și navigând prin arhiva web.archive.org a primei versiuni, am dat din greșeală peste o însemnare în care menționam numele jocului de puzzle: se numea Brainsbreaker. Și aparent site-ul funcționează și jocul se poate descărca fără probleme. De fapt mi l-am și pus și am făcut un puzzle de 70 de piese. Acuma să vedem cum îmi găsesc licența. 🙂
Memoria m-a semi-înșelat însă, pentru că prin mailbox-uri am găsit doar acest mail referitor la o configurație dorită pentru al doilea calculator, care nu a fost și cea obținută. În schimb am găsit (și confirmat) configurația primului PC.
Și dacă veni vorba de organizatul conținutului CD-urilor cu arhive, am găsit pe ele câteva directoare denumite internet, ale căror conținut era:
Practic îmi duceam acasă pe dischete chestii de pe unde aveam acces la net (în exemplul de mai sus eram deja angajat la Internet Cafe-ul facultății) ca să le pot lectura în liniște. Intrând pe o zi aveam sortate chestiile pe categorii, să nu fie debandadă:
Și în final conținutul directorului fun pentru această zi, o pagină salvată cu un top de piese în format .xm (module) și probabil log-uri de IRC arhivate cu ACE pe care eu îl foloseam în loc de RAR că citisem că ar comprima mai bine. De asemenea am înclinat spre ACE pentru că am văzut că în acea perioadă și jocurile piratate veneau arhivate în acest format și am bănuit că dacă “scena” de pirați folosește ACE, trebuie să fie bun.
Acesta a fost era purtatului datelor pe dischete și pentru că făceam un efort să ajungă întregi acasă am considerat ulterior că sunt demne de a fi arhivate pe CD-uri. Cumva sunt invidios pe János din acele vremuri, comparativ cu cel de acum era miliardar de timp.
Iar despre WebWebStudio, îmi amintesc că perioada cât am fost angajat acolo coincide aproape la fix cu anul 2001, am început în ianuarie și s-a terminat, așa cum spuneam, în decembrie. Nu pot să nu menționez câteva lucruri pe care le-am “luat” de acolo:
- Un webcam Philips pe care l-am folosit mai puțin ca webcam și mai mult pentru poze și filmări. De fapt chiar primele poze și filmări digitale acasă la mine le-am făcut cu aparatul digital al patronului de la aceași firmă pe care îl împrumutasem pentru o seară.
- Logitech Wireless Wheel Mouse pe care l-am folosit mult și bine chiar și după ce m-am mutat în garsonieră în 2004 până nu a mai mers unul dintre butoane.
- Mousepad cu gel care mi se părea foarte comfortabil și după ce l-am uzat pe cel luat acasă de la firmă, mi-am tot cumpărat ale mele.
- Ultima, și poate chestia cea mai dragă mie, a fost o șurubelnița cu mâner galben pe care am folosit-o practic din acel moment pentru a-mi desface și reface calculatoarele și nu numai și mă servește chiar și în ziua de azi. A fost o lungă perioadă de vreme șurubelnița mea în cruce. Nu știu cine a cumpărat-o inițial - patronul sau vreunul dintre colegi, dar îmi amintesc că era pe un raft lângă ușa de la balcon și atât de tare mi-a plăcut, încât am profitat de ocazie într-o zi mai liniștită (probabil pe la finalul firmei) și am luat-o acasă. Da, cu alte cuvinte, am furat-o. Ca și restul chestiilor de mai sus.
Update în 8 iulie 2024 În timp ce reciteam postări care sunt menționate în a treia parte a cronicilor calculatoricești mi-am dat seama că s-a mai lipit de mine ceva la firmă. Un hard disc de 6 giga.
La un moment dat pe parcursul redactării acestei serii de articole am făcut un efort dar nu am reușit să-mi amintesc pe ce traseu ajungeam de la facultate (unde în 2001 eram în ultimul an) la firmă. Nu îmi mai amintesc nici cum mă împărțeam cu prezența la facultate, învățat și mers la muncă și nici cu ce frecvență am mers pe acolo începând cu toamna când au dispărut patronii. Îmi amintesc în schimb de luptele cu apă de la birou din acea vară (o idee absolut genială având în vedere că erau calculatoare în jur), de pizza adusă câteodată pentru cină, de skateboarderii și rockerii pe care îi vedeam în drum spre stația de autobus și de Lucian pe care îl lăsam vineri să joace niște Fallout și luni dimineața tot acolo îl găseam. Din păcate el ne-a părăsit acum câțiva ani…
Revenind la arhive: discurile s-au păstrat surprinzător de bine fiind ținute în cameră într-un mediu oarecum controlat, fără umiditate excesivă sau temperaturi extreme. Chiar am fost mirat de cât de bine s-au comportat CD-urile care ilustrează articolul, care după câte se vede au fost ceva super ieftin neavând nici măcăr o inserție mată (fiind un coșmar de fotografiat) dar după 20 de ani am putut copia totul de pe ele fără probleme.
M-am gândit că acuma că am inscriptor BluRay dacă chiar doresc să păstrez datele, pot reduce foarte mult numărul de discuri având în vedere că pe un disc BluRay de 50 de giga încap mai mult de 70 de CD-uri. Mai multă lume mi-a spus: “dar nu ai vrea să se zgârie acel disc”… E OK, le încarc și în cloud și oricum în general nu sunt informații super valoroase. Alea valoroase le-am identificat deja de ceva vreme și le-am pus bine în mai multe locuri.
Am aruncat deja la gunoi:
- CD-urile cu filme (chiar și două CD-uri pentru un film);
- Tonele de DVD-uri cu filme (mai multe filme în format DivX / Xvid pe un DVD) - care după inscripționare nu au mai ajuns înapoi niciodată în calculator;
- CD-urile cu kituri de jocuri;
- CD-urile cu kituri de softuri (care ocupau unul sau mai multe CD-uri întregi).
Mai păstrez o vreme (cu toate că le-am pus deja în nori):
- CD-urile cu arhivele menționate mai sus;
- Celebra mea colecție de 80 și ceva de CD-uri cu MP3-uri.
Cam astea ar fi o parte din amintirile despre anii turnurii de mileniu, primul job la internet cafe și mai ales prima firmă la care am lucrat cu adevărat… Mă amuzam într-o zi gândindu-mă că din ceea ce se dorea a fi un articol cu amintiri despre calculatoarele mele, au ieșit trei scrieri de lungime considerabilă, dintre care două nu sunt încă terminate. Cel de față este un soi de addendum cu clarificări, descrierea procesului de documentare, deci practic vor fi în final patru articole. Minim. Sunt deja un soi de George R. R. Martin Junior. 🙂