Concediu de vară - Cum am ajuns

Concediu. De. Vară. Trei cuvinte cu rezonanță mitică. Haha, nici chiar așa, dar tocmai bune de introducere.

Ultimul concediu adevărat de vară l-am avut în 2008, când după încidentul Bâlea am revenit vara să vedem pe unde era să murim puțin iarna. Am mers atunci pe Transfăgărașan, am dormit în prima seara la un soi de cabană / pensiune pe la începutul nordic al “celui mai frumos drum din lume”, apoi după ce am trecut muntele și am coborât pe lângă Vidraru am revenit pe ruta Rucăr - Bran, am dormit la Moeciu și în final am mers la Valea Vinului pe la cunoștințele lui Ioana. De atunci nu au mai fost concedii de vară adevărate, dar au fost destul de multe weekend-uri prelungite cu o zi sau două.

Cel mai recent acum vreo doi sau trei ani aveam planuri mari cu un roadtrip prin țările baltice dar din estimări părea să coste prea mult așa că am abandonat idea. Dar acum dacă tot am primit concediu tomnatic sincronizat cu nevasta ne-am hotărât să mergem într-o țară care ne e familiară (am avut timp s-o cunoaștem în 4 + 2 concedii de schii) și care nu costă exagerat de mult: Austria.

Planul a fost să stăm jumate din timp la Zell am See iar restul la Innsbruck. Zell am See l-am ales fiindcă așa cum am mai zis acolo ne-am început “cariera” concediilor de schii în străinătate iar pe lângă Innsbruck am trecut de câteva ori, ni s-a părut un oraș frumos în inima munților și ne-a fost ciudă că nu am avut ocazia să-l vizităm.

Am făcut rezervările cu nici două săptămâni înainte dar am găsit cazare relativ simplu această perioadă fiind “off season” - a fost parfum comparativ cu rezervările de iarnă care trebuie făcute cu minim 2 sau 3 luni înainte. Am folosit Booking.com și nu Interchalet unde ne uitam de obicei căci pe acesta din urmă se puteau face doar rezervări de o săptămână. Am găsit cazare, nu chiar în buricul târgului, dar foarte aproape: pentru Zell am See în Viehhofen iar pentru Innsbruck în Axams. După ce am făcut rezervările proprietara apartamentului din Viehhofen a fost foarte comunicativă și pe lângă că a confirmat aproape imediat rezervarea, ne-a anunțat cu o săptămână înainte de pornire de niște blocaje de drum ce vor avea loc în perioada cât stăm noi pe acolo fiind prilejuite de concursul Iron Man. Dar cum majoritatea blocajelor erau duminică iar noi ajungeam sămbătă seara, credeam că nu ne prea afectează.

În săptămâna de dinainte de plecare am tot verificat prognoza meteo să ne putem decide dacă să ne ducem bicicletele au ba. În penultima zi înainte de plecare am hotărât să nu le luăm cu noi, vremea anunțându-se în general ploioasă, cel puțin cât am fi stat la Zell am See unde vroiam să facem tura lacului și eventual niște coborâri de pe Kitzsteinhorn. În plus dacă le duceam mașina consuma sensibil mai mult și nu se renta pentru cele câteva zile de dat.

După ce ne-am împachetat majoritatea lucrurilor vineri dupămasa după serviciu am pornit lejer sâmbătă dimineața pe la 8 “că este timp” fiind vară.

În vamă o rog pe Ioana să facă poze la coada de mașini care era mai lungă decât ce am văzut de când România a intrat în Uniunea Europeană iar ea zice “nu scot aparatul” din care eu îmi dau seama că am uitat geanta cu aparatul foto acasă cu totul. După transpirația rece, niște mormăieli și concluzia că nu putem fără el hotărâm să ne întoarcem să-l luăm și ne sunăm pe rând prietenii în speranța de a găsi pe cineva dispus să ni-l aducă jumate de drum. Găsim omul, aranjăm să preia geanta, ne întâlnim cu el pe la Iojib, îi mulțumim și ne întoarcem către vamă. Mulțumiri încă o dată Cristi!

Ieșim din țară pe la 10:30 (în loc de 9) și oprim la Tesco-ul din Mátészalka pentru cumpărături conform planului. Îmi amintesc că am observat că am ajuns la Budapesta destul de târziu iar GPS-ul a hotărât să ne scoată pe M0 (centura Budapestei) și făcând înconjurul am mai pierdut ceva timp. A fost căldură mare în Ungaria dar vremea s-a închis destul de brusc în jurul graniței cu Austria de unde a început ploaia. În jurul Vienei ne-am gândit că ar fi mai frumos să mergem pe varianta de traseu ce trece prin centrul Austriei că e mai interesantă decât cea care merge mai prin nord…

Gândit și făcut, dar din păcate nu foarte inspirat pentru că ploaia ne-a dat de furcă după lăsarea întunericului, condusul devenind foarte solicitant mai ales pe porțiunile de drum național care erau mai dese pe aceasta variantă. Recunosc că în multe locuri habar nu aveam pe unde e drumul și frânam până îmi dadeam seama. Nu prea îmi place condusul nocturn și urăsc condusul nocturn pe ploaie.

Am sunat gazda din timp s-o anunțăm de întârziere, deci cel puțin din punctul ăsta de vedere eram liniștiți dar am ajuns la Viehhofen târziu de tot depășind și cele mai pesimiste estimări ale GPS-ului. Găsim cazarea destul de complicat, copiind coordinatele din aplicația booking.com în GPS. Ajunși într-un final în curtea cazării mă relaxez și îmi dau seama că am condus atât de încordat încât mă dor mușchii gâtului.

Dar era bine, ajunsesem și putea să înceapă concediul! Dar despre asta într-o însemnare viitoare (care va avea și poze, promit).

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2014-09-08-concediu-de-vara-cum-am-ajuns.md.