Trail-uri de Baia Mare

Poate e usor exagerat sa le numesc trail-uri dar oricum se apropie de definitie. In alte cuvinte: daca asta avem, cu asta ne mandrim.

Idea de filmare mi-a venit acum cateva saptamani dupa ce am descoperit relativ aleator ca daca fac in sens invers decat cel obisnuit una dintre potecile apropiate de oras iese un traseu chiar interesant si totodata antrenant. Pornisem intr-o dupamasa catre Plestioare, insa fiind destul de tarziu am inceput sa am indoieli ca voi ajunge pe lumina si cum eram si singur, am decis sa zic pas traseului planuit, sa o iau la stanga chiar dupa fostul motel Usturoiu si sa fac un traseu care-l mai facusem de vreo doua ori, dar doar in directie inversa. M-am simtit deosebit de bine si pomenind unui prieten de aventura am aflat ca poteca se numeste “Dakar” si ca e unul dintre cele mai vechi si cele mai cunoscute trasee din jurul Baii Mari. A doua zi eram cu camera pe cap…

Norocul mi-a fost ca plouase destul de recent si traseul a fost lipsit de elementul uman. In urmatoarele iesiri am prins oameni meditand (rugandu-se), un grup de persoane mai varstnice facand gimnastica (yoga / tai chi?) si desigur obisnuitul cetatean amarat umpland caruciorul cu lemne.

In scurt timp dupa asta ne-am organizat cu Ghita si am reusit sa iesim sa facem Plestioarele intr-o dupamasa. Cu tot cu camera pe casca. Aici prin Plestioare inteleg coborarea din varful Plestioare pana pe drumul dintre cimitir si muzeul satului din Baia Mare. Imediat ce am baut berea obligatorie de dupa am aflat de la maestrul Putyu ca acest traseu se numeste “Route 66″ si ca vine de fapt de mai departe, aproape din Firiza. La modul practic este abordabil dinspre Baia Mare din 2 directii: via Usturoiu, mai pe la capat varful fiind accesibil pe doua poteci, ambele push bike si via Ferneziu cu urcare de la fostul camping printr-o poiana de a carui nume trebuie sa ma interesez. Pe timp de vara aceasta poiana este insa “populata” de o stana dotata cu cel putin 3 caini mari si agresivi. Varianta nerecomandata asadar, mai ales ca in acest fel se ajunge “doar” in saua Dia si se pierde chiar prima parte a coborarii (in video trecem pe la saua Dia in jurul minutului 4:30).

Acest al doilea clip este destul de lung si am fost criticat de ce nu l-am editat cu muzica si alte alea. Motivele sunt doua: lipsa de timp / chef si dorinta de a “documenta” traseele exact asa cum sunt ele. In plus ne-am dat silinta sa coboram “foc continuu” adica fara pauze nejustificate si plictisitoare. In acelasi timp am primit si feedback pozitiv iar biciclistii in general mi-au zis ca video-ul le-a cam facut chef de dat. Asadar atentie, s-ar putea sa va treziti cu dor de duca dupa vizionarea clipurilor. :)