Maratoneala

Am participat si in acest an la maratonul mountain bike de la Izvoare. Nu stiu exact de ce dar simt ca e un soi de obligatie sa particip anual la acest maraton si cu toate ca in acest an conditiile meteo se anuntau vitrege, dupa multa cugetare, o inscriere in ultimul moment si imprumutat de haine de bicicleta mai groase in ceasul al doisprezecelea m-am prezentat duminica dimineata la fata locului gata de pedalat.

Conditiile meteo au fost intr-adevar destul de nasoale, insa in mod ciudat nu m-au deranjat nici ploaia, nici frigul (aici au ajutat mult si hainele groase, mersi Kupi!) si nici grindina de pe Ignis. In schimb m-a deranjat noroiul, care a fost in cantitati industriale – dar la ce sa te astepti dupa o saptamana de ploaie?

Am facut un “mic” upgrade fata de anul trecut, si dintr-un soi de convingere personala si la indemnul unui coleg de servici am ales sa ma inscriu pe distanta de 50 km. Convingerea personala provenea din faptul ca anul trecut am observat ca au fost cam prea multi “campioni” inscrisi la 30 km. Campioni aici inseamna cei care in ciuda faptului ca pot mult mai mult se inscriu la cea mai “usoara” proba a unui concurs doar de dragul de a-si mai asigura o cupa pe dulap sau o diploma pe perete.

Ei bine, acesti 50 de kilometri au fost cam multi pentru mine. Pana pe la 40 am dus-o zic eu bine, dar dupa aia a urmat panta finala care s-a dovedit a fi exact nemesisul care ma asteptam sa fie (cercetasem o parte din traseu inainte cu o saptamana). Pe aceasta ultima panta mai mult am impins bicicleta decat am stat pe ea dar intr-un final am cucerit urcusul si a urmat o serpuire mai mult sau mai putin pe curba de nivel dupa care finish-ul mult asteptat. Stiu ca spre final am dat-o in sindromul Tourette si urlam diferite injuraturi prin padure, blestemand momentul cand am ales sa ma inscriu la 50, organizatorii ca au facut traseul atat de greu sau pur si simplu strigand disperat “cat mai dureaza?”. :)

A trecut, am ajuns, l-am terminat. Asta e ceea ce conteaza la un maraton, nu? Din rezultatele publicate pe site-ul oficial reiese ca pe distanta de 50 de km am luat startul 47 de concurenti dintre care am terminat 34, eu clasandu-ma pe locul 22 cu un timp de 6 ore 7 minute si 20 de secunde. Cu indulgenta se poate spune ca am fost mai bun decat o treime din cei ce au terminat, si mai slab decat doua treimi. Ceea ce m-a mirat a fost ca “aia buni” au terminat in 4 ore si ceva adica la o diferenta de aproape 2 ore, si pur si simplu nu-mi intra in cap cat antrenament trebuie pentru asa ceva. In orice caz, probabil baietii nu sunt soareci de birou ca mine. Ceea ce m-a mirat si mai tare a fost ca primul clasat pe distanta de 100 de km a sosit in 6 ore 9 minute, adica la 2 minute dupa mine. Si a facut distanta dubla fata de mine. No comment…

Am desigur si ceva material audio vizual. Din pozele lui Ioana (vedeti aici si aici) am spicuit poza care ilustreaza articolul prezentandu-ma curat si coafat la start si de pe acum celebra “am dat alarma la chiloti” de la final. Plus doua filmari prin bunavointa lui Dan Mitru. Atentie! La a doua filmare merita sa va uitati doar daca sunteti FOARTE pasionati de bicicleta si aveti la indemana cel putin o punga de popcorn – dureaza 57 de minute.

Apar si eu, mai precis sunt ajuns din urma pe la minutul 8 si apoi depasit prin bezna.

Aici sunt din nou ajuns din urma pe la minutul 37 si mergem un timp in paralel cu Dan schimband cateva vorbe. Daca va intrebati cum de sunt ajuns din urma in ambele filme, raspunsul e ca le alternam cu Dan, el ma depasea la coborari iar eu pe el la urcari. :)

Acuma ca incepe sa treaca durerea de picioare parca incep sa am curajul sa spun ca a fost frumos. In orice caz pot sa spun fara ezitari de orice fel ca organizarea a fost excelenta, incepand de la marcajul impecabil al traseului si terminand cu gulyas-ul delicios. Felicitari organizatorilor!

Ne vedem la anul! Nu stiu insa daca pe traseul de 50… :)