Technobicicleala

Din seria “sunt un geek si ma mandresc cu asta” sau “nu lasati nerds sa faca sport”… :)

Ieri cu ocazia unei bicicleli am descoperit ca pe telefon pot folosi concomitent mai multe aplicatii care se bazeaza pe GPS. Nu stiu de ce aveam eu impresia ca accesul la GPS ar fi exclusiv - gandind logic insa nu ar trebui sa fie asa: probabil GPS-ul functioneaza oarecum independent de sistemul de operare al telefonului si printr-un API pune la dispozitie niste date (latitudine, longitudine, elevatie, informatii despre sateliti, etc) la oricate app-uri ar avea nevoie de acestea. OK, am luat-o razna, scuze, deformare profesionala.

Practic am facut descoperirea ruland Endomondo pe tot parcursul traseului si pornind si OSMTracker pe o bucata care stiam ca nu era cartata pe OpenStreetMap. Acuma e. Clarificari rapide: Endomondo este o aplicatie pentru telefoanele destepte destinata monitorizarii antrenamentului personal indiferent prin ce se concretizeaza acesta (de la alergare pana la yoga spectrul este destul de vast). OpenStreetMap este pentru harti ceea ce Wikipedia este pentru dictionare iar OSMTracker e o aplicatie cu care culegi date in teren pentru a le integra ulterior in OpenStreetMap.

Am facut cateva descoperiri noi si despre Endomondo ieri: in primul rand am aflat ca are voice coach. Mi-am pus eu pe telefon niste muzica de ascultat pe drum, am pornit Endomondo si la un moment dat aud o voce peste muzica cum ca am facut X kilometri in total in Y minute iar ultimul kilometru l-am facut in Z minute. E interesant, ca in mod evident m-am pus sa trag mai tare sa fac urmatorii kilometri in mai putin timp dar am cam esuat avand in vedere ca a urmat o urcare crunta si statistica de 3 minute per km s-a transformat in 8 minute jumate per km. Ouch. Oricum, dragut de auzit cum te indeamna un robot (mai precis o roboata) sa bagi tare. Apoi dupa ce am ajuns acasa am vazut ca in aplicatie ai traseul pus pe harta cu niste mici note muzicale presarate pe parcurs si daca dai cu degetul pe ele iti arata ce piesa a inceput in acel moment. Un soi de jurnal al muzicii ascultate. Simpatic.

Acuma ma gandesc daca sa-mi iau un cardio senzor sa stiu si mai precis cam cate calorii ard la o distractie de genul… De curios sunt curios, dar as vrea sa mai treaca ceva timp, sa vad cum evolueaza Endomondo si cat il folosesc inainte sa fac o investitie de genul.

Vedere de pe Dura

Singura poza facuta ieri: Baia Mare vazuta de pe Dura

Si acum, marea dezvaluire: de fapt tot ceea ce ati citit pana acum a fost o introducere pentru articolul adevarat in care vreau sa ma dau rotund povestind cat de bine m-am dat eu cu bicicleta ieri: ne mai incapand in propria piele am mers acasa de la servici usor pe ocolite si apoi dupa ce m-am plictisit cateva minute prin casa am iesit cica sa ma dau prin parc si am ajuns sa fac o mica parte din ceea ce urmeaza sa fie traseul oficial de mountain bike din jurul baii mari (daca v-ati dat cu bicicleta prin zona ati vazut probabil si voi C-urile albastre in chenar alb).

Sunt destul de multumit de performanta si sunt chiar si mai multumit de noua furca - cu care am reusit sa cobor pe bicicleta (si nu pe langa) zona tehnica de dupa saua Trei Stejari. Sa tot fie zile de astea. :)

Si daca tot veni vorba: sountrack-ul a fost Schiller - Atemlos (sau pe Grooveshark). Unul dintre cele mai frumoase albume gasite in ultima vreme care-mi face mereu placere sa-l ascult.

Posted in: technical, bike, română.

comments powered by Disqus

Navigate

Built from: _posts/2011/2011-06-09-technobicicleala.markdown.