Impletirea pasiunilor

Ce titlul poetic… Dar justificat avand in vedere ca mai rar iese treaba in felul in care a iesit sambata cand am reusit sa practic cele mai indragite doua hobby-uri de-ale mele aproximativ simultan. E vorba (binenteles) de fotografie si ciclism iar rezultatul acestei impletiri se poate vedea in poza de mai jos:

Background: am fost rugat de o prietena care lucreaza la Biroul Judetean de Turism sa incerc sa fac cateva fotografii menite sa ilustreze un pliant care va prezenta ceea ce urmeaza a fi traseul de mountain bike din jurul baii mari. De fapt traseul exista deja dar vorbesc la viitor fiindca nu a fost inaugurat inca oficial. Am mai vorbit succint despre traseu si in insemnarea anterioara. Din fericire nu a fost necesar sa ma apuc de recrutat oameni ca respectiva prietena mi-a aranjat si niste “modele”, adica trei baieti dintre care pe unul il cunosteam bine, pe unul din vedere si pe al treilea deloc.

Ne-am intalnit asadar sambata dimineata in fata la TJ (pentru necunoscatori: Tom si Jerry), ei echipati frumos iar eu cu ditai geanta foto de 10 kile pe spate si am purces sa cucerim varful Plestioare. Dupa mult pedalat, cateva pauze de respiro, povesti si haz am ajuns sus, adica la baza pantei crunte spre varful in sine unde eu am “ordonat” ca baietii sa astepte pana eu mi-am impins bicicleta la deal si mi-am pregatit echipamentul. Ma gandeam sa fac cateva poze cu ei impingand bicicletele la deal in schimb spre marea mea mirare ei s-au apucat sa urce pe bicicleta ditai dambocul. Cu atat mai bine! Cu atat mai spectaculoase pozele!

Apoi am mai oprit la cateva sedinte pe drumul de sa care uneste Plestioarele de varful Tocastru. Poza care ilustreaza acest articol a fost facuta cu ocazia unei opriri de acest gen. Am avut noroc cu lumina care se infiltra prin frunzisul copacilor si cu rabdarea baietilor care au facut pauza pana mi-am scos si reglat eu aparatura si au mers-si-venit pe o bucata de traseu de mai multe ori pana s-a declarat dom’ fotograf multumit de rezultatele ochite pe LCD-ul Nikon-ului. Asa modele sa tot ai!

Coborarea a fost grea, dar m-a cam luat valul si am “uitat” sa mai oprim pentru sedinte foto. Am fost pe departe cel mai incet dintre toti dar ma consolez cu gandul ca baietii sunt pro si eu aveam si gentocu’ valoros pe spate. Lipsa de tehnica? Lipsa de curaj? Nu recunosc nimic! :)

Mi-a fost putin ciuda ca nu am luat GPS-ul fiindca am trecut pe niste drumuri necunoscute mie, dar acasa inainte de pornire m-am gandit ca ar fi bine sa am cu o grija in minus daca tot va trebui sa fiu atent la echipamentul foto.

Si inca o concluzie si ma duc: pantalonii Fox High Voltage comandati de la Evans Cycles au meritat fiecare eurocent care i-am dat pe ei. Material extrem de usor si foarte confortabil, chilot cu burete, buzunare super practice. Ce as putea sa mai cer? :)

Technobicicleala

Din seria “sunt un geek si ma mandresc cu asta” sau “nu lasati nerds sa faca sport”… :)

Ieri cu ocazia unei bicicleli am descoperit ca pe telefon pot folosi concomitent mai multe aplicatii care se bazeaza pe GPS. Nu stiu de ce aveam eu impresia ca accesul la GPS ar fi exclusiv – gandind logic insa nu ar trebui sa fie asa: probabil GPS-ul functioneaza oarecum independent de sistemul de operare al telefonului si printr-un API pune la dispozitie niste date (latitudine, longitudine, elevatie, informatii despre sateliti, etc) la oricate app-uri ar avea nevoie de acestea. OK, am luat-o razna, scuze, deformare profesionala.

Practic am facut descoperirea ruland Endomondo pe tot parcursul traseului si pornind si OSMTracker pe o bucata care stiam ca nu era cartata pe OpenStreetMap. Acuma e. Clarificari rapide: Endomondo este o aplicatie pentru telefoanele destepte destinata monitorizarii antrenamentului personal indiferent prin ce se concretizeaza acesta (de la alergare pana la yoga spectrul este destul de vast). OpenStreetMap este pentru harti ceea ce Wikipedia este pentru dictionare iar OSMTracker e o aplicatie cu care culegi date in teren pentru a le integra ulterior in OpenStreetMap.

Am facut cateva descoperiri noi si despre Endomondo ieri: in primul rand am aflat ca are voice coach. Mi-am pus eu pe telefon niste muzica de ascultat pe drum, am pornit Endomondo si la un moment dat aud o voce peste muzica cum ca am facut X kilometri in total in Y minute iar ultimul kilometru l-am facut in Z minute. E interesant, ca in mod evident m-am pus sa trag mai tare sa fac urmatorii kilometri in mai putin timp dar am cam esuat avand in vedere ca a urmat o urcare crunta si statistica de 3 minute per km s-a transformat in 8 minute jumate per km. Ouch. Oricum, dragut de auzit cum te indeamna un robot (mai precis o roboata) sa bagi tare. Apoi dupa ce am ajuns acasa am vazut ca in aplicatie ai traseul pus pe harta cu niste mici note muzicale presarate pe parcurs si daca dai cu degetul pe ele iti arata ce piesa a inceput in acel moment. Un soi de jurnal al muzicii ascultate. Simpatic.

Acuma ma gandesc daca sa-mi iau un cardio senzor sa stiu si mai precis cam cate calorii ard la o distractie de genul… De curios sunt curios, dar as vrea sa mai treaca ceva timp, sa vad cum evolueaza Endomondo si cat il folosesc inainte sa fac o investitie de genul.

Singura poza facuta ieri: Baia Mare vazuta de pe Dura

Si acum, marea dezvaluire: de fapt tot ceea ce ati citit pana acum a fost o introducere pentru articolul adevarat in care vreau sa ma dau rotund povestind cat de bine m-am dat eu cu bicicleta ieri: ne mai incapand in propria piele am mers acasa de la servici usor pe ocolite si apoi dupa ce m-am plictisit cateva minute prin casa am iesit cica sa ma dau prin parc si am ajuns sa fac o mica parte din ceea ce urmeaza sa fie traseul oficial de mountain bike din jurul baii mari (daca v-ati dat cu bicicleta prin zona ati vazut probabil si voi C-urile albastre in chenar alb).

Sunt destul de multumit de performanta si sunt chiar si mai multumit de noua furca – cu care am reusit sa cobor pe bicicleta (si nu pe langa) zona tehnica de dupa saua Trei Stejari. Sa tot fie zile de astea. :)

Si daca tot veni vorba: sountrack-ul a fost Schiller – Atemlos (sau pe Grooveshark). Unul dintre cele mai frumoase albume gasite in ultima vreme care-mi face mereu placere sa-l ascult.

Pe dealurile de deasupra Plopisului

Sau cum am ajuns din greseala la premierea maratonului de la Preluca…

Dar inainte de a ma lansa in ditamai romanul, o scurta introducere: ma gandeam mai de de mult sa ma apuc sa descriu pe undeva turele noastre de bicicleta fiindca sunt destul de numeroase si frumoase. La urma urmei vara, daca vremea ne permite, iesim in fiecare weekend cel putin odata la pedalat. Locuri de explorat sunt. Am fost naiv cand am crezut acum vreo doi ani ca nu mai e nimic nou de vazut prin zona, mi-am dat seama ulterior ca explorasem doar o parte din nordul baii mari asa ca in a doua jumate a lui 2010 m-am pus pe descoperirea sudului, iar acum o iau incet dar sigur spre sud-est. Si cum Maramuresul e cunoscut ca o zona pitoreasca, daca iau si aparatul foto cu mine si fac cateva poze care ulterior le atasez articolului rezulta o cronica frumos ilustrata – care nu in ultimul rand imi va place mie s-o recitesc.

Initial pendulam intre infiintarea unui nou blog nou in acest scop sau adaugarea scrierilor pe unul din blogurile mele “alternative” dar dupa ce am cugetat putin mi-am dat seama ca daca e s-o luam din punct de vedere al timpului investit, bicicleta e chiar unul dintre hobby-urile care ma definesc in sezonul estival, si cum blogul asta se doreste a fi un soi de definitie de-a mea, tadaaa! Insa am facut tranzitia acestui blog pe limba romana destul de recent si inainte sa fac trecerea nu prea aveam chef sa scriu cate un articol voluminos de genul asta in engleza.

Un alt lucru care m-a impiedicat sa scriu insemnarile de genul asta este chiar lungimea lor, si nu fiindca mi-e lene mie sa le scriu ca eu in timp ce le scriu retraiesc parca excursia ci fiindca nu stiu cati vor avea rabdarea de a le citi. Insa m-am hotarat s-o fac la modul arta pentru arta. Cine vrea sa le citeasca sa le citeasca, cel putin stiu ca track-urile inregistrate cu GPS-ul vor fi folositoare catorva persoane (chiar si indirect via OSM). Iar mie, asa cum spuneam mai sus, imi va face mereu placere sa recitesc.

Acestea fiind spuse, sa-i dam drumul! :)

Read more

Sunt in Qwiki!

Un scurt intro: Qwiki e un site si o aplicatie pentru iPad. Despre aplicatie am citit ca ar fi foarte populara. De fapt e vorba de o enciclopedie vorbitoare, adica dupa ce cauti ceva o tanti iti povesteste despre acel ceva in timp ce iti apare un slideshow cu diferite imagini care au legatura cu acel ceva. Nu pot sa nu remarc cat de frumos ma stiu exprima.

Nu mica mi-a fost mirarea cand am revazut cateva poze facute de mine in timp ce Cristi se uita la articolul despre judetul Maramures.

Dovada (si arhiva in caz ca in viitor se modifica pozele ce insotesc articolul):

Pozele sunt: unu, doi si respectiv trei.

Fiecare poza e insotita de creditul corespunzator asa ca Janos e multumit. Ba chiar mandru! :)

Activitate distribuita

Sau pe unde mai activez pe Internet.

Ma gandeam de foarte multa vreme sa postez ceva de genul asta aici dar o voi face doar acum. Nu stiu de ce am intarziat, poate fiindca imi era lene sau nu eram sigur daca voi utiliza pe termen lung serviciile respective dar acum se pare ca m-am mai stabilizat. In sensul ca nu ma mai inregistrez in fiecare zi pe 6 site-uri doar pentru a le abandona in scurt timp, asa cum faceam acum cativa ani, cuprins de febra web 2.0.

Dar sa revenim! Intrebarea cheie: pe unde mai activez in mod curent?

Tumblr, mai precis pe Funicular. Mi-am facut tumblelog-ul prin 2009 dupa cate imi amintesc. Am inceput in super forta postand tone de magarii zilnic ca mai apoi sa fac o pauza destul de lunga. Apoi am reluat dar intr-un ritm mai normal. Acum sunt la 800 de post-uri care-s in majoritate prostioare fara valoare dar care imi plac in vreun fel sau altul sau ma fac sa zambesc. Ritmul de postare e variat, in functie de cheful care-l am sa impartasesc magariile care le gasesc pe Net.

Posterous, mai precis aici. Am incercat mai de mult Posterous dupa ce am citit despre el pe Download Squad si avand sindromul mai sus amintit, adica “E nou? Sho pa el!” am si sarit pe el. Verificand acuma vad ca l-am inaugurat de aproximativ un an, adaugand prima insemnare pe 22 martie 2010. Dupa “hello world”-ul initial contul a cam zacut in pericol de uitare pana intr-o noapte cand, plictisit la maxim in Budapesta am vazut un episod din net@night unde au amintit de serviciu. Moment in care am zis “hai sa-i mai dau o sansa”. Si i-am dat. E bine de stiut ca in Budapesta eu aveam un telefon de firma primit de la serviciul din Baia Mare prin care mai vorbeam cu cei de acasa iar Galaxy S-ul personal il foloseam cu o cartela de date primita de la firma la care lucram de acolo. Cartela avea trafic aproximativ nelimitat asa ca indata ce mi-am amintit de cont mi-a fost cumva la indemana sa fac poze in tot soiul de ipostaze si sa le trimit catre e-mail-ul de Posterous care le adauga automat pe blogulet. Un soi de foto blog fara pretentii. In plus se poate seta sa incarce automat tot ce pui pe el si pe Facebook plus alte multe servicii. Intr-un cuvant: e fain.

Cel mai recent hype e Foursquare care, am constatat recent, devine cu atat mai amuzant cu cat sunt mai multi prieteni / cunostinte pe el. Foursquare asta mie mi se pare ca a fost inventat de niste minti diabolice care se gandeau ca nu e de ajuns ca viata ta privata sa fie inexistenta atunci cand stai in fata calculatorului (hint, pe Facebook). Nu, trebuie ca si atunci cand iesi prin oras sa dai check in prin diferite locuri. Sa stie toti. Oricum, prinde fiindca vezi pe unde mai ies prietenii – incerci locuri noi.

Flickr e unul dintre suspectii mai vechi, dar despre el se stie ca l-am mentionat de nenumarate ori si am chiar si un sidebar aici in dreapta cu ultimele poze adaugate. Mai nou selectez foarte atent ceea ce urc pe Flickr, pentru snapshots / photo blog folosesc cum am spus mai sus Posterous iar pentru restul de poze Facebook. Ceea ce nu stiu cat e de bine ca din pozele de pe Facebook sigur nu voi mai face insemnari recapitulative de acest gen. Insemnari care imi face o deosebita placere sa le recitesc.

Mai folosesc destul de activ Google Reader. Activ in sensul ca dau share cu spor la ceea ce-mi place. Se poate vedea aici ce mi-a placut.

Si acum despre aia mari: pe Facebook activez dar mi-as dori sa nu activez si cu toate astea trebuie sa activez. Rezumat: e complicat. Iar Twitter il folosesc 99% pentru a urmari chestii care ma intereseaza (oameni sau servicii). Daca zic ceva pe Twitter ramane in majoritatea cazurilor fara nici un ecou, deci pentru a evita frustrarile nu ma prea obosesc. In schimb ma mai implic in discutii daca mi se par interesante.

Asadar cam asta as fi eu, acum, pe Net.

Micile bucurii ale vietii

Afis pentru un eveniment ce se va desfasura saptamana asta pe partia Roata de la Cavnic:

O poza de-a mea de la editia de anul trecut al aceluiasi eveniment:

Gasiti asemanarea.

Chestiile de genul asta sunt cele care fac sa creasca in mine sufletelul de fotograf amator. Pentru evitarea discutiilor mentionez ca poza a fost folosita cu acordul meu – doar am fost fotograf “oficial”. :)

Ne vedem la eveniment! Cel de anul asta, adica.

Film, ca la Baia Mare

Am fost ieri la film. La Cinema City-ul nostru cel de toate zilele din relativ noul nostru Mall. A fost si ocazie, zica cine ce vrea de ziua lui Valentin, dar noi 3 colegi de lucru ne-am luat prietenele si sotiile si ne-am prezentat. Se anunta un film bunicel: Gnomeo si Julieta. Desen animat axat pe eternul subiect de iubire interzisa – ceva destul de potrivit pentru ocazie.

Toate bune pana la cateva secunde inainte de inceperea filmului cand intra in sala 3 exemplare din subsoiul cercopitecus baimareanus. Unul dintre ei urla efectiv la mobil. Lumea ii sasaie, cateva fete ii zic chiar sa taca. Efectul a fost asemanabil cu cel al unui pumn de orez aruncat pe un perete. A continuat sa vorbeasca, pardon, sa urle. Binenteles nu puteau lipsi cuvintele cenzurabile, inserate din belsug in fiecare fraza. Ingrijitorul salii, un baiat firav de aveai impresia ca o adiere de vant o sa-l ia pe sus, ii zice discret unui prieten de-al urangutanului sa-i zica sa vorbeasca mai incet. Orez pe perete.

A inceput filmul si din fericire in majoritatea timpului a fost destul de tare incat sa nu se auda nimic din sala, dar in momentele mai linistite se auzea cum vorbeste nestingherit sau tocmai ii suna iar mobilul. Intr-o scena sensibila a filmului cand cei doi protagonisti tocmai se sarutau cu pasiune (adica pe cat de pasionat se pot saruta doi pitici de gradina) noi, restul de spectatori, am auzit si ca “Ba, nu intelegi ca n-am decat un milion!? UN MILION BA!”

Eu cred ca solutia ar fi ca Cinema City sa angajeze pentru orasele de genul baii mari niste bodyguarzi din soiul gorilelor care au grija de discotecile de la tara. Poate frica de a fi scos in pumni si picioare din sala ar mai potoli aceste specii a caror scop singular pare sa fie enervarea la culme a populatiei dornice sa se manifeste intr-un mod normal – indiferent in ce conjunctura. Eu nu m-as supara nici daca ar da pauza la film, ar aprinde luminile in sala si i-ar scoate in vazul tuturor.

Si chiar nu inteleg de ce trebuie mereu sa prind din astia si de ce doar la Baia Mare? Mi-e sila si rusine.

PS. Pe aceasi tema.